Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 65 de posibile infracţiuni, informează MAI.
Astfel, la o secţie de vot din judeţul Dolj, agentul de poliţie aflat în serviciul de protecţie a intervenit pentru menţinerea ordinii publice, dat fiind faptul că se crease o stare de agitaţie din cauza aglomeraţiei de la intrare. La un moment dat, unul dintre bărbaţii aflaţi în grup a devenit recalcitrant, fapt pentru care a fost nevoie de folosirea sprayul iritant lacrimogen. Partenera bărbatului în cauză a profitat de situaţia creată şi l-a muşcat de mână pe poliţist, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale. A fost informată unitatea de parchet competentă în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, cele două persoane fiind în custodia poliţiştilor. Totodată, a fost dispusă înlocuirea agentului de poliţie din serviciul de protecţie.
În Giurgiu, o persoană a sunat la 112 susţinând că la o secţie de votare, anumite persoane intră cu votanţii în cabina de vot, în mod frecvent. Din verificări a rezultat că aspectele sesizate nu se confirmă, iar persoana respectivă a fost sancţionată cu amendă contravenţională pentru apelarea abuzivă a numărului 112.
Poliţiştii din judeţul Satu Mare au fost sesizaţi de către preşedintele unei secţii de votare că un bărbat a sustras un buletin de vot. S-a întocmit dosar penal pentru furt.
Într-o localitate din judeţul Vaslui, un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că a sfătuit alegătorii cum să voteze, la 300 de metri de secţia de votare.
Poliţiştii din Tecuci cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce preşedintele secţiei de votare a observat că la ieşirea din cabinele de vot, bărbatul respectiv avea 7 buletine de vot, iar soţia sa doar 3, deşi intraseră în cabine fiecare cu câte 5 buletine. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că femeie respectivă i-ar fi dat soţului pe ascuns două buletine pentru a vota în locul ei, motivând că ea nu ştie să citească.
În judeţul Vrancea, prin sistemul de prevenire a votului ilegal a fost generată o notificare, stabilindu-se că un cetăţean italian, a votat folosind un document de identitate eliberat de autorităţile italiene, deşi nu avea acest drept, întrucât permisul de şedere în ţara noastră era expirat. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot.
Poliţiştii de la o secţie rurală din judeţul Constanţa au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că un candidat la primărie i-ar fi oferit suma de 1.000 de lei pentru a-l vota. Pentru că ar fi refuzat, candidatul l-ar fi agresat fizic. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de corupere a alegătorilor şi purtare abuzivă.
În judeţul Alba, un bărbat a sunat la 112 pentru a reclama faptul că la magazinul aflat vizavi de o secţie de votare se oferă alimente cetăţenilor în scop electoral. Se fac cercetări pentru coruperea alegătorilor.
Şi în Caraş-Severin, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, aflat într-o maşină oprită în apropiere de o secţie de vot, oferă bani alegătorilor. Poliţiştii au găsit asupra bărbatului aproximativ 3.000 de lei precum şi mai multe liste cu persoane de pe raza localităţii respective. A fost condus la secţie şi au fost întocmite acte procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor.
A fost înregistrat din păcate şi un deces într-o secţie de votare din judeţul Vâlcea. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a făcut o criză de epilepsie şi a intrat în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor echipelor medicale nu a putut fi salvat.
În trafic, au fost verificate 9.500 de persoane cu 7.000 de vehicule, fiind aplicate 1.800 de sancţiuni contravenţionale şi constatate 24 de infracţiuni.