- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 300 de jandarmi asigură ordinea de Bobotează, la Catedrală şi la bisericile din Capitală
Peste 300 de jandarmi bucureşteni asigură ordinea la Catedrala patriarhală şi în bisericile din Capitală, unde au loc manifestări religioase de Bobotează.
Peste 300 de jandarmi asigură ordinea de Bobotează, la Catedrală şi la bisericile din Capitală (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Jandarmeria Capitalei a anunţat că vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala patriarhală şi la alte locaşe de cult din Bucureşti au loc manifestări religioase de Bobotează, la care sunt aşteptaţi să participe foarte mulţi oameni, astfel că au fost angrenaţi pentru a asigura măsurile de ordine peste 300 de jandarmi.
În zona Catedralei Patriarhale vor fi amplasate butoaie cu apă care, după slujba de sfinţire, va fi distribuită enoriaşilor. Pentru prevenirea aglomerărilor de persoane, în aceste zone vor fi culoare special amenajate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: România scapă de vizele pentru SUA
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
Jandarmeria Capitalei face apel la credincioşii care merg la biserici să aibă un comportament civilizat, să respecte indicaţiile, să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane cu comportament antisocial.
Peste 6.000 de litri de apă sunt pregătiţi pentru sfinţirea de Bobotează, agheasma mare fiind împărţită credincioşilor care vor putea gusta din ea dimineaţa pe nemâncate timp de opt zile, iar apoi o vor folosi numai pentru sfinţirea caselor şi a gospodăriilor şi în cazul persoanelor grav bolnave.
La sărbătoarea Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie, patriarhul Daniel va oficia Sfinţirea cea Mare a Apei (agheasma mare) în faţa Reşedinţei patriarhale, în jurul orelor 11.30.
Întrucât temperaturile sunt foarte ridicate pentru această perioadă, în curtea Catedralei patriarhale a fost înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc, în locul crucii de gheaţă din alţi ani, când era ger.
Joi au fost pregătite vase cu o capacitate totală de peste 6.000 de litri de apă care, după sfinţirea de vineri, vor fi împărţiţi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO