Aproximativ 300 de persoane s-au strâns la intrarea în hipermarket cu zeci de minute înainte de ora 11.00, când s-a deschis oficial hipermarketul din Drobeta Turnu Severin.
Oamenii s-au îmbrâncit, s-au călcat în picioare, iar cu puţin timp înainte de deschidere au încercat chiar să forţeze uşa de la intrare, fiind opriţi de agenţii de pază ai unităţii.
După ce s-a deschis magazinul, oamenii au luat cu asalt rafturile, cei mai mulţi cumpărând cozonac, portocale, zahăr, făină şi ulei.
Potrivit Cameliei Safta Popescu, responsabil de comunicare al magazinului, în primele zeci de minute de la deschidere oamenii au cumpărat în mare parte produse alimentare, reducerile în prima zi fiind de 20 la sută.
Astfel, în câteva zeci de minute rafturile cu produse alimentare aproape că s-au golit.