În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat miercuri, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 27 de ani, aflat la volanul unui automarfar care transporta deşeuri second-hand pe ruta Bulgaria – România, şi un cetăţean bulgar, în vârstă de 44 de ani, care conducea un autovehicul ce transporta deşeuri din aluminiu pe traseul Bulgaria – Franţa.
„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu şi reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului”, potrivit comunicatului de presă.
În urma verificării documentelor de însoţire a mărfii s-a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile necesare, motiv pentru care nu s-a permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport.