- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 370 de angajaţi ai Ministerului de Interne, cercetaţi anul trecut de către DGA
În anul 2010 s-a dublat numărul persoanelor învinuite în urma anchetelor făcute de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi alte instituţii de aplicare a legii, fiind vorba şi despre 376 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), potrivit bilanţului Direcţiei pe anul trecut.
Un număr de 2.000 de dosare (cu peste 40 la sută mai multe faţă de anul 2009) au fost înaintate Parchetelor anul trecut, cele mai multe fiind instrumentate de structurile teritoriale ale Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), potrivit bilanţului DGA.
În aproape 460 de dosare s-a dispus începerea urmăririi penale, din care 65 de cazuri au ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi aproape 400 la PICCJ.
Astfel, s-a înregistrat o creştere cu 48 la sută a numărului de rechizitorii, însă o scădere cu 38 la sută a numărului de sancţiuni cu caracter administrativ faţă de 2009.
În anchetele la care a participat DGA au fost cercetate peste 3.700 de persoane (cu 71 la sută mai multe faţă de anul 2009), din care peste 1.600 de angajaţi ai MAI (cu 21 la sută mai mulţi).
Faţă de anul anterior, numărul persoanelor învinuite s-a dublat şi a ajuns la peste 1.500, din care 376 de angajaţi ai ministerului, 67 având funcţii de conducere.
Tot în 2010 s-a constatat şi o creştere cu 75 la sută a persoanelor arestate preventiv, vizate în anchetele DGA.
"La nivelul DGA a fost efectuat un studiu axat pe datele statistice referitoare la persoanele învinuite şi inculpate din cadrul MAI în anul 2010. Astfel, analiza a reliefat faptul că, pentru fapte de corupţie, din totalul angajaţilor MAI, 0,25 la sută au fost învinuiţi, iar 0,14 la sută au fost inculpaţi", a spus şeful DGA, Arion Ţigănaşu, la prezentarea bilanţului.
O parte importantă a activităţilor DGA în 2010 a reprezentat-o instrumentarea dosarelor penale în care au fost cercetate persoane pentru infracţiuni de evaziune fiscală sau contrabandă cu tutun.
Astfel, au fost înregistrate 91 lucrări şi dosare penale, fiind soluţionate 47 dintre acestea. Pe parcursul cercetărilor au fost puse sub învinuire 216 persoane, dintre care 43 din cadrul MAI.
Totodată, 60 de persoane au fost reţinute, iar 42 au fost arestate preventiv. În aceste cazuri, procurorii au emis şase rechizitorii.
Valoarea estimativă a bunurilor confiscate a fost de peste 1,2 milioane de lei şi 73.907 euro, iar cea a bunurilor asupra cărora a fost impus sechestru asigurator a fost de 28.600 lei şi 65.000 de euro.
La bilanţul activităţii DGA pe anul 2010 a participat şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO