Prima pagină » Economic » Peste 5.500 de persoane au aplicat la programul Noua casă. Solicitările ajung la 735 milioane de lei

Peste 5.500 de persoane au aplicat la programul Noua casă. Solicitările ajung la 735 milioane de lei

Peste 5.500 de persoane fizice au aplicat din luna martie până la începutul lunii iunie la programul Noua casă, valoarea solicitărilor ajungând la 735 de milioane de lei.
Peste 5.500 de persoane au aplicat la programul Noua casă. Solicitările ajung la 735 milioane de lei
Cosmin Pirv
08 iun. 2021, 15:42, Economic

Potrivit ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, în perioada 29 martie-4 iunie, valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise în cadrul programului Noua Casă însumează peste 735 de milioane lei. Suma reprezintă aproximativ 49% din plafonul de 1,5 miliarde de lei alocat pentru anul în curs.

Ministrul a anunţat că au aplicat la acest program peste 5.500 de persoane fizice.

„84% beneficiază de credite cu o valoare individuală de până la 70.000 euro, în timp de 16% beneficiază de credite de până la 140.000 euro. Valoarea totală a creditelor acordate în baza garanţiilor programului , până la începutul lunii iunie, este de 1,43 miliarde lei”, a mai informat Alexandru Nazare.