- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 50 de locuinţe şi gospodării, inundate în urma ploilor torenţiale din judeţul Vaslui
Peste 50 de locuinţe şi gospodării au fost inundate, iar şapte poduri au fost distruse în urma ploilor torenţiale căzute în judeţul Vaslui la mijlocul acestei săptămâni, se arată în raportul de evaluare al pagubelor întocmit de autorităţile judeţene vasluiene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, cea mai afectată de inundaţii a fost comuna Banca, unde apa a intrat în 15 locuinţe din localităţile Gara Banca şi 1 Decembrie. De asemenea, alte 20 de gospodării din cele două sate au fost inundate, două poduri au fost distruse, iar 800 de metri din drumul judeţean ce trece prin comună au fost acoperiţi cu mâl, circulaţia desfăşurându-se şi în prezent cu dificultate.
În comuna Hoceni, cinci locuinţe au fost inundate, apa pătrunzând şi în cinci anexe gospodăreşti. Totodată, două fântâni au fost colmatate, două podeţe distruse şi doi kilometri de drum comunal afectaţi.
În comuna Epureni, trei kilometri de drum judeţean au fost acoperiţi cu aluviuni, iar cinci hectare de teren arabil au fost inundate. În aceeaşi comună, podul de peste calea ferată a fost afectat pe o porţiune de aproximativ trei metri.
"O situaţie deosebită este în localitatea Şuletea, unde a fost activată o alunecare de teren pe o lungime de 15 metri, care este la doar patru metri de două locuinţe. Aceeaşi alunecare de teren a afectat şi drumul comunal din Şuletea, unde acum se circulă cu dificultate pe un singur fir", a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Radu Benchea.
Tot în comuna Şuletea, ploile torenţiale au inundat şapte gospodării şi au afectat trei poduri, care trebuie refăcute pentru a fi din nou circulabile.
Pe baza evaluărilor făcute de reprezentanţii mai multor instituţii în teren, Prefectura Vaslui va întocmi un raport final pe care îl va înainta către Guvern în speranţa obţinerii unor fonduri cu care să fie refăcută în special infrastructura de drumuri şi poduri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO