Peste 500 de kilograme de peşte mort descoperit într-o baltă privată din Olt

Peste 500 de kilograme de peşte mort a fost descoperit, marţi dimineaţă, la o baltă privată din comuna Pîrşcoveni, judeţul Olt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
89 afișări

Proprietarul unui luciu de apă care se întinde pe o suprafaţă de cinci hectare, din comuna Pîrşcoveni (Olt), acumularea Olari, a sesizat, marţi dimineaţă, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apei (SGA) că mai mulţi peşti au murit.

La faţa locului au ajuns reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Primăriei Pîrşcoveni, care au constatat că este vorba despre o cantitate de peste 500 de kilograme de peşte mort, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băseşteanu.

"S-au luat probe de apă şi urmează să se stabilească dacă este vorba despre o poluare accidentală sau dacă peştii au murit din cauza lipsei oxigenului din apă. Este bine însă că balta nu comunică şi nu are legătură cu vreun alt luciu de apă, pentru că în cazul unei poluări accidentale nu există posibilitatea propagării", a mai spus Alin Băseşteanu.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţii Gărzii de Mediu Olt, care au început o anchetă în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici