Prima pagină » Social » Peste 5.000 de posturi de soldaţi profesionişti scoase la concurs de MApN

Peste 5.000 de posturi de soldaţi profesionişti scoase la concurs de MApN

Peste 5.000 de posturi de soldaţi profesionişti scoase la concurs de MApN
Petru Mazilu
13 feb. 2024, 18:51, Social

MApN anunţă că desfăşoară, în această perioadă, activităţi de recrutare a tinerilor, băieţi şi fete, pentru posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti.

Potrivit MApN, informaţii referitoare la oferta profesională, condiţii de recrutare, selecţie şi repartiţie pot fi obţinute direct de la unităţile militare pentru care candidaţii optează sau de la Biroul informare recrutare de pe raza localităţii de domiciliu.

„Procesul de recrutare şi selecţie se desfăşoară după următorul calendar: înscrierea candidaţilor: 12.02 – 01.03.2024; selecţia candidaţilor: 19.02 – 04.03.2024; efectuarea examinării medicale în unităţile sanitare militare: 26.02 – 08.03.2024; termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 22.03.2024”, a anunţat MApN.

Planul de recrutare conţine 5.093 de locuri, în 41 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, a precizat MApN.