Prima pagină » Cultură-Media » Peste 550 de tineri din 54 de ţări şi-au exprimat dorinţa de a participa la festivalul George Enescu

Peste 550 de tineri din 54 de ţări şi-au exprimat dorinţa de a participa la festivalul George Enescu

Peste 550 de tineri din 54 de ţări şi-au exprimat dorinţa de a participa la festivalul George Enescu, eveniment care va avea loc în perioada 31 august – 27 septembrie 2024, a anunţat marţi ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Peste 550 de tineri din 54 de ţări şi-au exprimat dorinţa de a participa la festivalul George Enescu
Cosmin Pirv
21 mai 2024, 15:50, Social

„Concursul Internaţional George Enescu demonstrează, din nou, că este un far al excelenţei artistice şi un loc de întâlnire pentru cei mai talentaţi muzicieni ai noii generaţii din toată lumea”, a scris, marţi, pe Facebook, Raluca Turcan.

Ea arată că este remarcabil că 552 de tineri muzicieni din 54 de ţări şi-au exprimat dorinţa de a participa la acest prestigios concurs, arătând, astfel, „dimensiunea valorii şi influenţei culturale pe care o are acest eveniment la nivel global”.

Raluca Turcan arată că acest concurs, care va avea loc la Bucureşti în perioada 31 august – 27 septembrie 2024, este o sărbătoare a muzicii şi a culturii, un prilej de a celebra talentul şi dedicarea tinerilor artişti din întreaga lume.

„Ca ministru al Culturii, mă bucur să văd că eforturile echipei de a extinde aria de impact a concursului dau roade şi aşteptăm, cu toţii, cu nerăbdare, să fim martorii performanţelor extraordinare ale acestor muzicieni de excepţie”, a mai scris Raluca Turcan.