- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.05.2014, 15:59)
- Departamentul Social - Mediafax
Peste 60 de poliţişti, mobilizaţi pe traseul Craiova - Bucureşti al primului tren electric românesc
Peste 60 de poliţişti de la transporturi asigură măsurile de ordine pe traseul primului tren electric românesc, cu care a plecat, sâmbătă, din Gara Craiova, premierul Victor Ponta, aceştia fiind prezenţi şi în staţiile Caracal, Roşiorii de Vede şi Bucureşti, unde trenul staţionează.
Urmărește
164 afișări
Peste 60 de poliţişti, mobilizaţi pe traseul Craiova - Bucureşti al primului tren electric românesc (Imagine: Cristi Cimpoes/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit Poliţiei Române, 64 de poliţişti de la transporturi acţionează atât pe traseul Craiova - Bucureşti, parcurs de trenul Hyperion, primul tren electric fabricat în România, cât şi în staţiile CFR Craiova, Caracal, Roşiorii de Vede şi Bucureşti, unde trenul staţionează.
"Poliţiştii sunt pregătiţi să intervină şi să ia măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică", arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă.
Premierul Victor Ponta a plecat, sâmbătă după-amiază, din Gara Craiova, în prima cursă a trenului electric Hyperion, produs în acest oraş, el spunând că garnitura arată mai bine decât orice alt tren din Franţa, Germania sau SUA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Premierul Victor Ponta a ajuns la Craiova însoţit de Liviu Dragnea şi Dan Şova, ei mergând în Gara Craiova, unde sâmbătă după-amiază a plecat în prima sa cursă trenul Hyperion, primul tren electric fabricat în România de către compania Softronic Craiova.
Citeşte şi:
Ponta, în primul tren electric românesc: Arată mai bine ca orice tren din Franţa sau SUA. Cum arată trenul Hyperion - FOTO
"Am promis în urmă cu o lună că vin şi facem primul drum cu un tren electric românesc, un tren care arată mai bine ca orice tren din Germania, Franţa sau America şi sunt absolut convins că de la Craiova vor pleca foarte multe trenuri moderne. Am văzut că facem şi locomotive, după 24 de ani, se fac trenuri de care suntem mândri şi eu o sa fiu mândru să merg cu trenul făcut la Craiova, la Softronic, în toată Europa", a afirmat Ponta.
Întrebat de jurnalişti de ce trenul atinge o viteză mică, Ponta a răspus că din cauza şinelor de cale ferată, şi nu din cauza trenului: "Este aşa din cauza şinei, nu din cauza trenului, de-aia l-am adus pe domnul Şova, să facă şi şina, pentru că tren avem".
Premierul va merge cu trenul Hyperion până la Bucureşti.
Trenul Hyperion este primul tren electric fabricat în România de către compania Softronic Craiova, investiţia depăşind cinci milioane de euro.
Hyperion, tren de concepţie românească, este compus din patru vagoane, având o capacitate de transport de 188 de locuri, iar datorită sistemului său de alimentare bi-sistem, garnitura poate fi folosită şi în alte ţări.
Hyperion, prima ramă electrică din România, cu podea joasă şi tracţiune asincronă produsă de industria românească de profil, poate fi construită în două variante de viteză maximă, de 160 km pe oră, respectiv 200 km pe oră.
Compania Softronic, deţinută de patru persoane fizice - Ionel Ghiţă (30% din capital), Ion Gârniţă (26%), Augustin Popescu (26%) şi Oana-Adriana Miulescu (16%) -, a fost înfiinţată în 1991, la Craiova şi a încheiat anul 2012 cu afaceri de 68,6 milioane lei, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe.
Citește pe alephnews.ro: Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru România: Poți călători în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe