Peste 60 de treceri de pietoni din Capitală vor avea dispozitive optice de atenţionare a şoferilor

Peste 60 de treceri de pietoni din Capitală vor avea dispozitive optice de presemnalizare, prin care şoferii vor fi atenţionaţi că traversează pietoni, jumătate urmând să fie montate până la sfârşitul lunii aprilie, iar restul până în iulie.

Urmărește
65 afișări
Imaginea articolului Peste 60 de treceri de pietoni din Capitală vor avea dispozitive optice de atenţionare a şoferilor

Peste 60 de treceri de pietoni din Capitală vor avea dispozitive optice de atenţionare a şoferilor (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Directorul Administraţiei Străzilor, Alina Roman, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că până la sfârşitul lunii aprilie vor fi montate indicatoare de presemnalizare la 32 de treceri de pietoni. De asemenea, alte 32 de zone vor fi prevăzute cu astfel de sisteme de avertizare până la sfârşitul lunii iunie.

"Este vorba de nişte senzori care sesizează pietonul în momentul în care acesta păşeşte pe trecerea de pietoni, transmit semnalul unor leduri instalate în carosabil, care se aprind. De asemenea, înaintea trecerilor de pietoni se aprind şi indicatoarele montate în zona de presemnalizare a trecerii de pietoni", a spus Alina Roman.

Lucrările de montare a dispozitivelor optice de atenţionare au început în luna februarie şi până în 31 martie au fost montate la intersecţia bulevardului Dimitrie Cantemir cu strada Radu Vodă şi cu strada Bibescu Vodă, intersecţia bulevardului Pallady cu strada Stelian Mihalache, precum şi pe Calea Şerban Vodă la nr. 189.

Până la sfârşitul lunii aprilie vor fi montate sisteme de presemnalizare la intersecţia şoselei Bucureşti-Măgurele cu străzile Păltinoasa, Vârtejului, Piteşti, Pecinisca, a şoselei Bucureşti-Târgovişte cu străzile Pietroşiţa, Nicoleanu, Petrila şi Dirijorului, la intersecţiile Calea Văcăreşti cu Pridvorului, Calea Plevnei cu Barierei, dar şi în alte locuri unde poliţiştii rutieri au identificat în cursul anului accidente cauzate de proasta vizibilitate a trecerilor de pietoni.

Alina Roman a precizat că vor fi instalate indicatoare optice de semnalizare atât pe fiecare linie a trecerilor de pietoni, cât şi înainte de acestea, pe o lungime de aproximativ cinci metri.

"Este vorba de acele treceri de pietoni denumite «puncte negre», stabilite în colaborare cu agenţii Brigăzii de Poliţie Rutieră. Indicatoarele de presemnalizare au rolul de a atenţiona şoferii asupra trecerilor de pietoni", a mai spus Alina Roman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici