Peste 600 de candidaţi s-au înghesuit pentru posturile de suplinitori în grădiniţe

Peste 600 de persoane din Capitală şi din alte oraşe s-au înghesuit, joi, la testarea pentru posturile din grădiniţele bucureştene de suplinitori necalificaţi, patru dintre candidate având nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău.

Urmărește
84 afișări
Imaginea articolului Peste 600 de candidaţi s-au înghesuit pentru posturile de suplinitori în grădiniţe

Peste 600 de candidaţi s-au înghesuit pentru posturile de suplinitori în grădiniţe (Imaginedin arhivă; Ionel Iancu/Mediafax Foto)

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) spun că au fost luaţi prin surprindere de numărul mare de candidaţi prezenţi, joi, la testarea pentru posturile de suplinitori necalificaţi în grădiniţe.

"Nu ne-am aşteptat la aşa ceva. Au venit peste 600 de persoane, din Capitală, dar şi din alte oraşe, pentru a participa la această testare. De fapt, este vorba despre posturi de suplinitori necalificaţi pentru educatoare", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

El a precizat că, joi dimineaţă, candidaţii au susţinut o probă scrisă, după care a urmat proba orală, ce a constat într-un interviu.

"Din cauza căldurii şi a nemâncării, patru dintre candidate s-au simţit mai rău şi am chemat Salvarea în jurul orei 21.30, unde au primit tratamentul necesar, fără a fi transportate la spital", a mai spus Banu.

Purtătorul de cuvânt al ISMB a adăugat că vineri are loc testarea pentru posturile de educator calificat, la care sunt aşteptate 140 de persoane.

Potrivit lui Banu, în Capitală există 3.000 de posturi de educatoare, din care 2.000 sunt ocupate de titulari, alte 350 au fost ocupate prin concursul de titularizare din această vară, iar cele 650 rămase vor fi ocupate în urma testelor de joi şi vineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici