- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.10.2012, 11:43)
- Departamentul Eveniment , Lucia Efrim - Mediafax ,
Peste 7,7 kilograme de cannabis, găsite într-o maşină de un câine al poliţiştilor din Calafat
Poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit 7,72 kilograme de cannabis ascunse într-un autoturism condus de un cetăţean polonez care venea din Grecia, câinele de serviciu al grănicerilor descoperind drogurile în roata de rezervă şi în scaunul din faţă al maşinii.

Peste 7,7 kilograme de cannabis, găsite într-o maşină de un câine al poliţiştilor din Calafat (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)
"Duminică, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism marca Peugeot, cetăţeanul polonez Edward J., în vârstă de 33 ani. Bărbatul era însoţit de cetăţeana poloneză Natalia W., în vârstă de 22 ani, şi cei doi se deplasau din Grecia cu destinaţia finală Polonia", precizează Poliţia de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră au făcut un control amănunţit asupra mijlocului de transport, folosindu-se de câinele de serviciu care a semnalat existenţa unor substanţe stupefiante.
Astfel, în urma controlului fizic efectuat de către poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au fost descoperite, ascunse sub scaunele din faţă şi în roata de rezervă, 20 colete învelite în folie de plastic, care conţineau o substanţă vegetală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
"În urma testelor preliminare, substanţa, în greutate totală de 7,72 kg, a reacţionat pozitiv la cannabis", explică sursa citată.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Servicului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj. Poliţiştii de frontieră au întocmit celor doi cetăţeni polonezi acte premergătoare de cercetare penală pentru introducere sau scoatere din ţară de droguri de risc, cei în cauză fiind prezentaţi procurorilor DIICOT Craiova, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe