Peste 700.000 de euro falşi au fost confiscaţi în Bulgaria

Publicat: 16 05. 2011, 19:09
Actualizat: 06 11. 2012, 14:25

Banii falşi – 200.000 de euro în bancnote de 500 şi 517.000 de euro în bancnote de 100 şi 200 – au fost confiscaţi în urma unei acţiuni în oraşele Plovdiv şi Haskovo.

Cinci bărbaţi, din sudul Bulgariei, au fost arestaţi pentru implicarea în această reţea de falsificatori de bancnote, a precizat ministrul de Interne Tsvetan Tsvetanov într-o conferinţă de presă la care a participat şi directorul Europol, Rob Wainwright, venit la Sofia cu doi experţi pentru a examina calitatea banilor falşi.

„Cercetările arată că noi facem printre cele mai bune bancnote de 500 de euro false”, a spus Tsvetanov. „Ceea ce nu este un motiv de mândrie”, a subliniat premierul Boïko Borissov.

„Această confiscare face parte dintr-o anchetă internaţională împotriva a ceea ce noi credem că este printre cele mai periculoase fenomene de criminalitate din Europa”, a declarat Wainwright.

„În întreaga Europă, organizaţiile criminale devin mai inteligente, mai ingenioase şi reprezintă o mai mare provocare pentru poliţie”, a precizat acesta.

Wainwright s-a angajat să intensifice cooperarea cu Bulgaria pentru combaterea fenomenului de falsificare şi alte fenomene ilegale cum sunt cele legate de droguri sau de trafic cu fiinţe umane.