Peste 700 de vasluieni nu se pot pensiona din cauza "imperfecţiunii" sistemului informatic al CJP

Nicio persoană din judeţul Vaslui, din cele peste 730 care şi-au depus dosarele la Casa Judeţeană de Pensii după 1 ianuarie 2011, nu a primit decizia de pensionare la care are dreptul din cauza unei "imperfecţiuni" a sistemului informatic introdus odată cu punerea în aplicare a noii Legi a pensiilor

Urmărește
5 afișări

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vaslui nu a emis nicio decizie de pensionare de la începutul acestui an, pe Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în condiţiile în care instituţia a primit până acum un număr de 732 de dosare de pensionare care îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi validate pentru plată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conducerea CJP Vaslui susţine că s-a ajuns în această situaţie din cauza unor erori pe care le dă noul sistem informatic introdus odată cu punerea în aplicare a Legii 263/2010.

"Toţi cei care au depus dosarele la noi îndeplinesc condiţiile de pensionare, însă nu le putem emite deciziile din cauza unei imperfecţiuni a sistemului informatic. Şi astăzi (n.r. - 7 martie) am primit indicaţii de la Casa Naţională de Pensii despre cum trebuie procedat pe noul program pentru a nu mai apărea erori. Atunci când avem certitudinea că decizia se pensionare va ieşi curată din computer, îi vom da drumul la treabă", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul CJP Vaslui, Marius Arcăleanu.

Din cele 732 dosare de pensionare depuse de la începutul anului la CJP Vaslui, 257 sunt pentru limită de vârstă, 97 pentru invaliditate, 274 pentru pensionare anticipată şi anticipată parţial şi 104 pentru pensie de urmaş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici