Peste 770.000 de pachete de ţigări, confiscate de poliţişti şi jandarmi într-o săptămână

Peste 770.000 de pachete de ţigări au fost confiscate într-o săptămână de către poliţişti şi jandarmi, care au dat amenzi de peste un milion de lei şi care cercetează peste o sută de persoane pentru contrabandă.

Urmărește
7 afișări

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au găsit, în săptămâna 28 martie-3 aprilie, peste 1,4 milioane de ţigări în mijloacele de transport, restul fiind confiscate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe sau târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Aceştia au dat 500 de amenzi, în valoare totală de peste un milion de lei şi au înregistrat 68 de lucrări penale, în care sunt cercetate 113 de persoane. Împotriva a peste 61 dintre acestea a fost începută urmărirea penală.

De asemenea, au fost confiscate peste o sută de mijloace de transport implicate în activităţi ilegale şi au fost verificate peste 800 de sedii ale unor societăţi comerciale. Poliţiştii au organizat şi aproape 560 de filtre rutiere şi 24 de percheziţii.

Zilnic, în aceste activităţi, au fost angrenaţi, în medie, aproape 2.000 poliţişti, 150 de jandarmi, 190 de poliţişti de frontieră şi 90 de angajaţi din alte structuri.

De la începutul anului până în prezent, structurile MAI au confiscat, la nivel naţional, aproape 90 de milioane de ţigări. În acest interval au fost înregistrate aproape 800 de lucrări penale, fiind cercetate peste 1.400 de persoane, dintre care 153 au fost reţinute şi peste 90 arestate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici