Peste 8,1 milioane de euro, despăgubiri pentru tratarea şi transportul victimelor de la Colectiv

Judecătorii au decis, prin sentinţa de luni, ca vinovaţii de incendiul de la Colectiv să plătească despăgubirile pentru tratamentul victimelor din clubul din Capitală, dar şi transportul acestora la spitalele din România sau din străinătate, suma ridicându-se la peste opt milioane de euro.

Urmărește
159 afișări
Imaginea articolului Peste 8,1 milioane de euro, despăgubiri pentru tratarea şi transportul victimelor de la Colectiv

Peste 8,1 milioane de euro, despăgubiri pentru tratarea şi transportul victimelor de la Colectiv

Magistraţii de la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB) au stabilit ca, pe lângă pedepsele cu închisoarea, cei care se fac vinovaţi de incendiul de la Colectiv să plătească şi cheltuielile de spitalizare ale persoanelor decedate, precum şi cele referitoare la persoanele vătămate în deflagraţie.

De asemenea, în sentinţa de luni sunt trecute şi cheltuielile care reprezintă transportul victimelor la spitalele din străinătate sau din România.

Conform sentinţei, Cristian Popescu Piedone, dar şi patronii de la clubul Colectiv, funcţionarii din Pimrăria Sectorului 4, proprietarii firmei de artificii şi pompierii găsiţi vinvaţi de deflagraţia de acumpatru ani, sunt obligaţi să plătească 8.180.000 de euro.

Redăm sumele stabilite de judecători, conform setinţei Tribunalului Bucureşti:

- 1.399.209,36 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă, de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti;

- 1.322.981,71 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

- 789.471,94 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti;

- 1.558.495 lei şi dobânda legală până la plata efectivă către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;

-732.941,49 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davilla” Bucureşti;

- 73.779,45 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Bucureşti;

- 41.677,36 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon Bucureşti;

- 484.312,79 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti;

- 703.696,98 lei şi dobânda legală calculată până la data plăţii efective a debitului principal către Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti;

- 728.099,86 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti;

- 219.818,35 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă, de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti;

- 171.298,05 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

- 83.442,06 lei(sumă actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la plata efectivă) către Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti;

- 1.613,77 lei şi dobânda legală până la plata efectivă către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;

- 49.851,19 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davilla” Bucureşti;

- 8.874,44 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Bucureşti;

- 13.526,13 lei şi dobânda legală până la plata efectivă către Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon Bucureşti;

- 4.696,78 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti;

- 98.303,47 lei şi dobânda legală calculată până la data plăţii efective a debitului principal către Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti;

- 18.988,28 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti.

În ce priveşte transportul victimelor, judecătorii au stabilit astfel:

- 56.188,83 euro către Ministerul Transporturilor – Şcoala Superioară de Aviaţie şi 1.551,36 euro către Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General de Aviaţie;

- 126.054,56 euro şi 562,5 dolari către Ministerul Apărării Naţionale UM 02515 L;

- 51.358,97 lei - ce reprezintă tratament medical acordat victimelor, precum şi plata orelor suplimentare efectuate de către personalul medical, existând o defalcare cheltuielilor pe produsele medicale(12.376,4 lei) şi pe costurile cu salariaţii (35.118 lei), precum şi în ceea ce priveşte cheltuieli cu tratamentul medical acordat în favoarea unor victime(3.864,06 lei)-şi dobânzile legale aferente, calculate începând cu data externării pacienţilor şi până la data plăţii efective către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş;

- 6.657,33 lei - ce reprezintă medicamente(2164,24 lei) şi materiale sanitare(4493,09 lei) -, sumă care nu a fost defalcată raportat la pacienţi, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

- 6.725,36 lei – ce reprezintă îngrijirile medicale acordate pacienţilor în timpul deplasării către aeroportul Otopeni, pentru a fi transportate în strainătate – către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti

- 1.832,16 lei – ce reprezintă cheltuieli constând în servicii medicale şi medicamente - sumă care nu a fost defalcată raportat la pacienţi, către Spitalul Clinic de Urgenţă „SF. Pantelimon” Bucureşti;

- 21.905,4 lei – ce reprezintă un număr de 93 de misiuni de salvare la clubul Colectiv în data de 30.10.2015 - către Ministerul Sănătăţii – Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov;

- 28.090.578,83 lei – din care suma de 11.340.578,83 lei reprezintă plăţi către clinicile din străinătate şi plăţi directe către victime şi suma de 16.784.000 lei reprezintă suplimentarea finanţării spitalelor din România care derulează programul AP-ATI în cadrul cărora sunt trataţi pacienţii critici de la accidentul Colectiv - către Ministerul Sănătăţii;

-980.725,5 lei – ce reprezintă contravaloarea ajutoarelor de urgenţă acordate din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale -, sumă actualizată la data plăţii efective cu indicele inflaţiei şi dobânda legală, către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;

- 722.142,54 lei – ce reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate de Spitalul AKH Viena părţii civile Oprea Mariana -, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi până la data plăţii către Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, luni, la opt ani şi şase luni. Cei trei patroni ai clubului - George Anastasescu Costin Mincu şi Paul Gancea - au primit câte 11 ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul „Colectiv”. Decizia nu este definitivă.

Conform deciziei, fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare.

Pedepse cu închisoare au primit şi administratorul firmei de artificii, Daniela Niţă, condamnată la 12 ani şi opt luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la nouă ani şi opt luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niţă, la trei ani şi jumătate de închisoare.

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca închisoare să facă şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, ambii primind pedepse de câte nouă ani şi două luni.

Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea şi Ramona Moţoc au primit pedepse cu închisoare de şapte, respectiv trei ani. Moţoc a fost trimisă în judecată pentru modul în care a acţionat în cazul altui club, dar faptele erau similare cu cele ale colegei ei.

De asemenea, condamnate au fost şi firma clubului Colectiv şi cea de artificii.

„Condamnă pe inculpata S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. la pedeapsa cea mai grea de 470 zile amenda, cu o suma corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua amenda, precum si interzicerea drepturilor prev. de art.136 alin.3 lit.b, teza I(pe o durata de 3 ani),f Cp. Condamna pe inculpata S.C. GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS S.R.L. la pedeapsa cea mai grea de 470 zile amenda, cu o suma corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua amenda, precum si interzicerea drepturilor prev. de art.136 alin.3 lit.b, teza I(pe o durata de 3 ani),f Cp”, conform deciziei de luni a instanţei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile.

În 30 octombrie 2019, s-au împlinit 4 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.

De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-şi îngriji rănile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici