Potrivit Poliţiei de Frontieră, sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 513.675 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care peste 325.140 au fost pe sensul de ieşire din ţară, respectiv peste 130.800 de mijloace de transport.
La frontiera româno-ungară s-a înregistrat cel mai mare trafic, aproximativ 230.000 de persoane, pe ambele sensuri de deplasare, urmată de frontieră cu Bulgaria, unde valorile de trafic au ajuns la 119.000 de persoane în ultimele 24 de ore.
Pe sensul de intrare în România, la nivel naţional, au fost 188.535 de persoane, dintre care 19.518 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 până la data de 26.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.782.972 cetăţeni ucraineni.
Autorităţile au luat măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului. Tot pentru fluidizarea traficului la graniţele României, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria, pentru dispunerea unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate, a anunţat Poliţia de Frontieră.
Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea, de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, cetăţenilor li se recomandă să folosească şi celelalte puncte de frontieră existente la graniţă.
La graniţa cu Ungaria sunt 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei.