Deversări controlate pe râul Olt, din cauza debitului crescut

Publicat: 13 07. 2009, 10:53
Actualizat: 06 11. 2012, 09:24

"Ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultimele zile, s-a decis activarea sistemului de deversări controlate, astfel încât fiecare nivel din barajele pe Olt este acum controlat, adică este deversat surplusul de apă care nu poate fi uzinat. Capacitatea de uzinare pe fiecare centrală s-a dublat aproape, a crescut de la 180 de metri cubi pe secundă la peste 300 de metri cubi. Restul debitului surplus este venit de pe afluenţii Oltului, acesta fiind deversat", a declarat, luni, Ovidiu Pătari, directorul sucursalei Sibiu a Hidroelectrica.

Astfel, deversări controlate au loc la barajele pe Olt de la Voila, Coreiu, Viştea, Arpaş, Avrig, Cornetu şi Robeşti.

Potrivit sursei citate, în jurul orei 12.00 se aşteaptă o creştere a debitului Oltului la barajul din Voila, ca urmare a ploilor căzute pe parcursul nopţii în Munţii Făgăraş, astfel că în această zonă vor avea loc deversări şi în următoarele ore.