Unde ne putem vaccina contra gripei porcine
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a suplimentat numărul personalului medical care efectuează imunizarea pentru a face faţă valului de solicitări din ultimele zile.
Totodată, Institutul „Cantacuzino” are pregătite alte aproape trei milioane şi jumătate de doze de vaccin împotriva gripei pandemice, produsele urmând să fie distribuite în funcţie de solicitările direcţiilor de sănătate publică, a precizat Streinu Cercel.
Aproximativ 210.000 de persoane s-au vaccinat până în 3 ianuarie 2010, iar după această dată numărul solicitărilor a crescut de zece ori, în condiţiile în care rata de transmitere a virusului a crescut de la 3-4% la 8-10%, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii.
Campania de vaccinare contra virusului gripal A/H1N1 a fost extinsă de Ministerul Sănătăţii, la mijlocul lunii decembrie, la toate categoriile de populaţie cu vârsta de peste 16 ani.
Unde ne putem vaccina?
-
la cabinetele medicilor de familie
-
la Institutul „Matei Balş” din Capitală (strada Dr. Calistrat Grozovici nr. 1)
-
la cabinetele specializate din cadrul policlinicilor
-
în cabinete speciale din interiorul fiecărui spital municipal, judeţean sau universitar
-
institutul „Matei Balş” din Capitală a deschis un cabinet special pentru imunizarea jurnaliştilor
Care sunt simptomele gripei porcine?
-
febra,
-
oboseala,
-
inapetenţa,
-
tuse,
-
durere în gât.
Ce măsuri de igienă sunt recomandate pentru prevenirea îmbolnăvirii cu gripa porcină?
-
acoperiţi gura şi nasul cu o batistă atunci când tuşiţi sau strănutaţi şi aruncaţi batista la gunoi după utilizare;
-
spălaţi frecvent mâinile cu apă şi sapun, în special după ce strănutaţi sau tuşiţi; soluţiile pe bază de alcool pentru spălarea mâinilor pot fi utile;
-
evitaţi atingerea ochilor, nasului şi gurii deoarece virusul se poate răspândi pe această cale;
-
încercaţi să evitaţi contactul strâns cu persoane bolnave;
-
dacă va îmbolnăviţi de gripă, staţi acasă şi nu mergeţi la serviciu sau şcoală, limitând astfel contactul cu alte persoane bolnave