Peste o sută de credincioşi prezenţi la slujba de Te Deum, pentru aniversarea Unirii Principatelor

Peste o sută de credincioşi au venit, încă de dimineaţă, la Catedrala patriarhală pentru a participa la slujba de Te Deum prilejuită de aniversarea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Urmărește
16 afișări

La aniversarea Unirii Principatelor Române (1859), la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală au fost pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te Deum, în semn de mulţumire pentru împlinirea acestui important act din istoria poporului român.

"Alături de Catedrala Patriarhală din Bucureşti se află locul fostei clădiri a Mitropoliei Ţării Româneşti unde s-au desfăşurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza şi domnitor al Ţării Româneşti, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române. În acest loc, pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinţei şi culturii, loc al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor, s-au desfăşurat în urmă cu 152 de ani ceasurile Unirii, binecuvântate şi susţinute de rugăciunea Bisericii, momente pe care noi astăzi le rememorăm, cu respect şi recunoştinţă", a spus PF Daniel.

Patriarhul a povestit, în discursul său, despre desfăşurarea Adunării elective a Moldovei din 5/17 ianuarie 1859 de la Iaşi, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, când a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza. PF Daniel a amintit şi momentele cheie din ziua de 24 ianuarie, imediat după slujba de Te Deum oficiată în Catedrala mitropolitană (actuala Catedrală patriarhală).

Atunci, deputatul Vasile Boerescu a propus Unirea prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei domnitor şi în Ţara Românească, ceea ce s-a şi consfinţit prin vot.

"În urma votului, după citirea biletelor, Mitropolitul Nifon proclamă numele Domnitorului Ţării Româneşti ales în unanimitate şi anume Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Moldovei. La auzul acestei veşti, poporul adunat pe Dealul Mitropoliei a fost cuprins de o bucurie de nedescris. Bucuria a fost vestită tuturor de dangătul clopotelor Mitropoliei şi al celorlalte biserici, «tot Bucureştiul era în picioare de la Filaret la Dealul Mitropoliei, până la Băneasa»", a adăugat PF Daniel, citând din nota unui cronicar al vremii.

Duminică, 8 februarie 1859, Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti l-a întâmpinat pe noul domnitor Alexandru Ioan Cuza în Catedrala mitropolitană din Bucureşti.

PF Daniel a vorbit despre beneficiile realizării Unirii Principatelor Române şi pe plan spiritual, respectiv organizarea unitară a structurilor bisericeşti din toate provinciile româneşti, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864.

În acelaşi timp, prin demersurile lui Cuza către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obţinerea recunoaşterii autocefaliei, s-au creat şi premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925.

În această perspectivă, domnitorul a promulgat, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, în care se arăta că "Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ceea ce priveşte organizarea şi disciplina" şi că "Sinodul general al Bisericii Române păstrează unitatea dogmatică a sfintei credinţe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînţelegere cu Biserica Ecumenică a Constantinopolului".

Multe din reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme, iar unele măsuri luate de el au creat neînţelegeri şi nemulţumiri. Având un accentuat spirit reformator, Cuza a dorit să facă unele înnoiri, dar, după propria-i afirmaţie, "n-a voit să facă rău Bisericii strămoşeşti, decât numai bine", a mai spus PF Daniel.

Ca urmare a promulgării, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, deci a preluării averilor bisericeşti de către Stat, în timpul domniei lui Cuza s-au reglementat şi principiile legale prin care Statul se obligă să sprijine Biserica. În acest sens, s-a stabilit prin lege plata unei părţi a salariului preoţilor de la bugetul de Stat, sprijinirea învăţământului teologic seminarial şi universitar, acordarea a 8,5 ha de pământ bisericilor parohiale.

"Unirea Principatelor Române, începută la Iaşi în data de 5 ianuarie 1859 şi desăvârşită la Bucureşti în data de 24 ianuarie 1859, nu este «Unirea Mică», cum zic unii, ci «Unirea de bază», deoarece ea a constituit temelia pentru formarea în anul 1862 a statului român, numit România, temelie pentru obţinerea independenţei naţionale româneşti în urma Războiului pentru independenţă din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, şi mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 şi Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925", a adăugat Patriarhul României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici