Autorităţile locale se pregătesc pentru redeschiderea şcolilor: La Galaţi se numără măştile şi dezinfectanţii
Decizia privind reluarea cursurilor cu prezenţa elevilor la şcoală încă nu a fost luată, dar reprezentanţii Primăriei Galaţi au făcut pregătirile necesare. Au inventariat măştile de protecţie pentru copii şi profesori, dar şi dezinfectanţii pentru mâini, şi au ajuns la concluzia că stocurile sunt suficiente.
„Şcolile şi grădiniţele din oraş au achiziţionat aproximativ 1,1 milioane de măşti şi mai au în stoc peste 680.000. În ceea ce priveşte cantitatea de dezinfectant pentru mâini, unităţile de învăţământ au cumpărat 10.740 de litri de substanţă activă de dezinfectant care se poate dilua, iar în stoc mai sunt peste 6.000 de litri. De asemenea, şcolile şi grădiniţele au achiziţionat pentru suprafeţe aproape 6.000 de litri de substanţă activă de dezinfectant şi mai au în stoc peste 3.200 de litri”, au anunţat reprezentanţii Primăriei Galaţi.
CITEŞTE AICI: Cele cinci categorii de elevi şi profesori care nu vor merge la şcoală pe 8 februarie
Potrivit statisticilor oficiale, Primăria Galaţi a alocat, în 2020, de la bugetul local, suma de 5,3 milioane de lei pentru prevenirea şi combaterea COVID-19.
În municipiul Galaţi sunt aproximativ 36.000 de copii în 66 de unităţi de învăţământ.