Peste o sută de pensionari militari din Arad au dat în judecată statul după recalcularea pensiilor

Peste o sută de pensionari militari din Arad au dat în judecată statul după recalcularea pensiilor, ei solicitând judecătorilor, prin acţiuni individuale, suspendarea OUG 1/2011 privind pensiile din sistemul de apărare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Vicepreşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Arad, Vasile Arion, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că acţiunile au fost deschise la Judecătoria Arad, în ultimele două săptămâni, deocamdată nefiind stabilite termene de judecată.

"Au fost deschise peste o sută de acţiuni individuale, prin care cerem suspendarea OUG 1/2011 şi revenirea la situaţia anterioară, respectiv la un nivel al pensiilor militarilor care a existat în decembrie 2010", a declarat Arion.

El a adăugat că în următoarele săptămâni vor mai deschide procese aproximativ 600 de pensionari militari din judeţ şi că o acţiune comună în instanţă a sindicatului, pentru membrii săi, va avea loc la Curtea de Apel Timişoara, după consumarea fazelor proceselor deschise la Judecătoria Arad.

"Vom avea circa 700 de procese pe tema acestei ordonanţe, în următoarea perioadă. Cu toţii suntem reprezentaţi de aceeaşi casă de avocatură, iar o acţiune comună va fi deschisă la Curtea de Apel Timişoara după finalizarea proceselor de la Judecătoria Arad", a declarat Vasile Arion.

Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, o Ordonanţă de urgenţă care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare, care stabileşte că procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârşitul acestui an şi că instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.

Decizia de a emite Ordonanţa a fost luată după ce Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţională hotărârea privind recalcularea tuturor pensiilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici