Peste o sută de sindicalişti au declanşat un protest spontan faţă de Codul Muncii, la Arad

Peste o sută de sindicalişti au declanşat, joi, un protest spontant în Piaţa Revoluţiei din municipiul Arad, aceştia susţinând că s-au întâlnit pentru a discuta despre viitoarele acţiuni şi pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de prevederile noului Cod al Muncii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Participanţii la acţiune s-au strâns pe palotul din faţa Palatului Administrativ din Piaţa Revoluţiei din Arad, fiind supravegheaţi de jandarmi şi poliţişti.

Unii dintre participanţii la acţiune poartă veste cu numele sindicatului pe care îl reprezintă şi bannere pe care scrie "Respectaţi Constituţia".

Protestatarii nu strigă şi nu fluieră, acţiunea fiind paşnică.

La manifestare participă şi lideri sindicali, care spun că este vorba despre o acţiune spontană, pentru că Primăria Arad a refuzat autorizarea unui miting în Piaţa Revoluţiei, care ar fi trebuit să aibă loc joi, împotriva prevederilor noului Cod al Muncii.

"Ne-am adunat pentru a discuta viitoarele forme de protest pe care le vom adopta şi pentru a ne arăta nemulţumirea faţă de noul Cod al Muncii. Este o acţiunea spontană a membrilor mai multor confederaţii sindicale şi suntem nemulţumiţi că Primăria nu mai autorizează proteste la Arad", a declarat preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu.

Lideri ai confederaţiilor CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR urmează să solicite o întâlnire cu prefectul Călin Bibarţ, pentru a-i înmâna acestuia un memoriu.

Conform sindicaliştilor, acţiunea ar urma să se încheie în jurul orei 15.00.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a emis, în 2008, dispoziţia nr. 2475, care interzice organizarea de adunări publice de orice fel, inclusiv mitinguri, în majoritatea locurilor din centrul oraşului, printre care Piaţa Revoluţiei. Dispoziţia interzice organizarea acestor manifestări pe o rază de 200 de metri faţă de unităţile de învăţământ, indiferent de categoria lor, şi faţă de Palatul Cultural, iar în apropiere de Piaţa Revoluţiei există o universitate.

În baza dispoziţiei emise de Gheorghe Falcă, în Arad nu au mai fost autorizate proteste în faţa Palatului Administrativ din Piaţa Revoluţiei, fiind refuzate acţiuni ale mai multor sindicate sau ale pensionarilor. De fiecare dată, Primăria a oferit alte locuri, departe de centrul oraşului, printre care stadioane sau parcuri, dar care au fost respinse de protestatari pe motiv că nu sunt vizibile şi astfel publicul nu poate afla despre revendicările lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici