Peste o tonă de tutun foi, descoperită de poliţişti în urma unor percheziţii în Dolj
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova, Secţiilor 2 şi 4 Poliţie Craiova şi a poliţiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, sub coodoronarea procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au pus în executare, luni, 22 de mandate de percheziţie domiciliară (dintre care 10 în judeţul Dolj), la persoane bănuite de deţinerea şi oferirea spre comercializare a tutunului mărunţit peste limita a un kilogram de tutun de fumat, conform Legii 227/2015.
În urma percheziţiilor desfăşurate, au fost descoperite şi ridicate 276,78 de kilograme de tutun mărunţit şi 1.139 de kilograme de tutun foi, precum şi alte mijloace materiale de probă.
În acest caz, poliţiştii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita de un kilogram de tutun de fumat, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.