Peste şase mii de semnături pentru salvarea Parcului Custozza din Alba Iulia, înaintate Primăriei

Asociaţia "Alba Verde" a înaintat Primăriei Alba Iulia o listă cu peste şase mii de semnături adunate atât pe internet, cât şi în municipiu prin care solicită salvarea Parcului Custozza şi modificarea proiectului prin care acesta ar urma să fie transformat într-o piaţetă medievală.

Urmărește
9 afișări

Reprezentantul Asociaţiei "Alba Verde", Simona Branişte Zărnescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că organizaţia a înaintat Primăriei Alba Iulia o petiţie prin care solicită modificarea proiectului de transformare a Parcului Custozza din municipiu, însoţită de 6.600 de semnături din care peste 4.000 au fost adunate în municipiu, iar restul pe internet.

Simona Branişte Zărnescu a spus că Asociaţia "Alba Verde" cere organizarea unei dezbateri publice pe baza proiectului privind Parcul Custozza, dar şi organizarea unui concurs de idei şi schiţe de amenajare a parcului.

Potrivit sursei citate, proiectul propus de administraţia locală prevede transformarea parcului într-o piaţetă medievală şi va duce la scăderea considerabilă a zonelor verzi, dar şi la aglomeraţia traficului rutier în interiorul cetăţii.

Reprezentanţii Asociaţiei "Alba Verde" au cerut, luni, într-o conferinţă de presă, organizarea unei dezbateri publice în municipiul Alba Iulia în care să se discute şi să se modifice proiectul de reamenajare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din oraş.

Sociologul Simona Branişte Zărnescu a lansat, la începutul lunii martie, o campanie pe internet, postând în numele Asociaţiei "Alba Verde" o petiţie online cu titlul "Copacii sunt în inima noastră şi a cetăţii! Salvaţi Parcul Custozza din Alba Iulia".

În paralel, campania s-a extins în Alba Iulia.

Grupului de iniţiativă i s-au alăturat mai multe ONG-uri locale, dar şi consilierii locali PNL din Alba Iulia şi deputatul PNL Călin Potor.

Campania a inclus şi proteste, iar în cadrul unei astfel de acţiuni şase dintre protestatari au fost loviţi uşor de lama unui buldozer, după ce au încercat să protejeze unul dintre copacii pe care angajaţii firmei care face lucrări în zonă voiau să-i scoată din rădăcini, nicio persoană neavând răni grave.

După proteste şi mai multe articole în presă, Garda de Mediu Alba a deschis o anchetă şi verifică autorizaţiile proiectului prin care Parcul Custozza din Alba Iulia va fi transformat într-o piaţetă medievală, iar copacii vechi de peste 100 de ani ar urma să fie tăiaţi sau scoşi din rădăcini.

Cea mai mare acţiune de protest în cadrul campaniei a avut loc însă în 11 martie, când peste 500 de persoane au format un lanţ uman în jurul Parcului Custozza, cerând administraţiei locale să renunţe la proiectul de transformare a parcului în piaţetă medievală. La acţiune s-au alăturat şi consilieri locali din Alba Iulia, dar şi deputaţii Teodor Atanasiu (PNL) şi Radu Coclici (PSD).

Primăria din Alba Iulia a început, în 1 martie, un proiect de reabilitare a străzilor interioare din Cetatea Vauban din municipiu. În proiect sunt incluse şi lucrări de amenajare a unei piaţete medievale în locul Parcului Custozza din faţa Universităţii "1 Decembrie 1918".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici