Peste trei sute de persoane au participat la Crosul Diversităţii

Peste trei sute de persoane au participat, sâmbătă, în Bucureşti, la Crosul Diversităţii, eveniment care face parte din Anul European al Egalităţii de Şanse, organizat în România de Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse (ANES).

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Peste trei sute de persoane au participat la Crosul Diversităţii

Peste trei sute de persoane au participat la Crosul Diversităţii

Participanţii la cea de a doua ediţie a Crosului Diversităţii, copii, persoane cu handicap locomotor şi vârstnici, au alergat pe o distanţă de două mii de metri, pe traseul Piaţa Charles de Gaulle - B-dul Aviatorilor - Piaţa Victoriei şi retur. Cel mai vârstnic concurent a avut 81 ani şi a declarat organizatorilor că aleargă zilnic aproximativ 20 de kilometri.

Printre cei care au vrut să promoveze egalitatea de şanse participând la eveniment a fost şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Oltenu. La finalul cursei, Olteanu a declarat că se simte obosit şi că cel mai mult l-au deranjat gazele de eşapament.

Preşedintele ANES, Claudia Vlaş, a declarat că prin activităţile sportive s-a dorit promovarea nediscriminării şi a egalităţii de şanse.

Acţiunea de sâmbătă a fost organizată împreună cu Primăria Municipului Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici