Petcu: Traian Băsescu ne-a chemat ca să discutăm despre Pactul Naţional pentru Sănătate
Liderul Federaţiei "Sanitas", Marius Petcu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că preşedintele i-a chemat la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre Pactul Naţional pentru Sănătate, o solicitare mai veche a sindicaliştilor, aceştia vrând să ştie dacă şeful statului agreează ideea.
Petcu: Traian Băsescu ne-a chemat ca să discutăm despre Pactul Naţional pentru Sănătate (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Petcu a precizat că a solicitat de multă vreme preşedintelui o întâlnire pe această temă, pentru că reprezentanţii "Sanitas" vor să ştie dacă şeful statului agreează sau nu această idee, dorinţa sindicaliştilor fiind ca de la 1 ianuarie 2011 să fie aplicat un astfel de pact.
Discuţiile preşedintelui Traian Băsescu cu sindicaliştii "Sanitas" au început la ora 14.00, delegaţia federaţiei sindicale fiind condusă de Marius Petcu.
La discuţii participă şi ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, precum şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat pe sindicaliştii "Sanitas" la discuţii după ce acesta a fost prezent la sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la lansarea versiunii centralizate a Sistemului Informatic Unic Integrat.
Liderul "Sanitas" vorbea încă din luna septembrie de un pact naţional pentru sănătate, despre care spunea că sindicaliştii l-ar dori cât mai repede asumat de toate partidele politice şi "care să însemne o creştere de cel puţin 6 la sută din PIB pentru Sănătate".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO