- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Petrila:Doi angajaţi ai firmei de salubrizare, răniţi după ce au intrat cu maşina în hala unei pieţe
Doi angajaţi ai firmei de salubrizare din Petrila, judeţul Hunedoara, au ajuns la spital, miercuri, după ce autobasculanta în care se aflau a intrat într-una dintre halele pieţei din localitate, pentru scoaterea şoferului din maşină fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.
Potrivit comandantului Poliţiei Petrila, Ovidiu Zaharie, în accident, care s-a produs din cauza vitezei, au fost implicaţi doi angajaţi ai firmei Universal Edil.
"Maşina venea dinspre Lonea (localitate aparţinătoare oraşului Petrila - n.r.) şi, din cauza vitezei, în zona pieţei şoferul a pierdut controlul volanului. Maşina a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a oprit într-una dintre construcţiile pieţei din localitate", a declarat Ovidiu Zaharie.
În hala în care a intrat autobasculanta nu se afla nimeni la ora producerii accidentului.
Cei doi angajaţi ai firmei răniţi în accident au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, iar pentru scoaterea şoferului din cabină a fost necesară intervenţia unei echipe de descarcerare.
La rândul său, directorul societăţii de gospodărire, Horia Pătrui, a declarat corespondentului MEDIAFAX că medicii au precizat că pasagerul din dreapta a suferit răni uşoare la cap, însă şoferul urmează, cel mai probabil, să fie supus unei intervenţii chirurgicale la un picior.
Totodată, incidentul a fost înregistrat la nivelul societăţii ca accident de muncă
"Maşina implicată în accident abia fusese reparată. Era în regulă cu verificări, cu acte. Nu pot estima pagubele, pentru că încă nu ne dăm seama ce anume este afectat", a precizat Pătrui.
Până la finalizarea cercetărilor la faţa locului, circulaţia în zona producerii accidentului a fost deviată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vicepreședintele ANCOM cere interzicerea platformei TikTok în România până la finalizarea anchetei, în urma victoriei lui Călin Georgescu
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
-
Iohannis:Consiliul JAI din decembrie va formaliza decizia aderării complete a României la Schengen
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO