Avionul aparţine companiei AtlasJet, avea la bord 158 de pasageri şi urma să decoleze în jurul orei 13.10.
Directorul adjunct al Aeroportului Internaţional Timişoara, Leontin De-Maio, a declarat că la pornirea motoarelor piloţii au observat că era fum în cabina pasagerilor şi au hotărât oprirea zborului şi evacuarea de urgenţă a pasagerilor.
"La deschiderea toboganului de evacuare din spatele aeronavei, o femeie a căzut pe tobogan, iar din primele estimări se pare că a suferit o entorsă la picior. La cabinetul medical al aeroportului i s-a acordat primul ajutor, iar o ambulanţă a transportat-o apoi la spital, pentru analize amănunţite”, a precizat De-Maio.
Pasagerii care urmau să plece au fost evacuaţi apoi în siguranţă, pe uşile laterale ale avionului, iar la ora transmiterii acestei ştiri se aflau în aerogară, aşteptând să vadă dacă vor mai putea pleca spre destinaţie – Antalya.
De-Maio a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că un avion al companiei AtlasJet va sosi din Turcia la Timişoara, iar în jurul orei 16.00 pasagerii vor fi îmbarcaţi pentru a pleca în Antalya.
Aparatul cu probleme din care au fost evacuaţi cei 158 de pasageri rămâne deocamdată la sol şi se fac verificări pentru a se stabili cauzele producerii incidentului.