PF Daniel: Părintele Arsenie Papacioc, monah statornic şi duhovnic înţelept

Părintele Arsenie Papacioc rămâne în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române ca un monah statornic, un duhovnic înţelept şi un apărător al valorilor ortodoxe în vremuri grele pentru biserică şi neamul românesc, spune PF Daniel în mesajul de condoleanţe transmis stareţei Mănăstirii Techirghiol.

Urmărește
652 afișări
Imaginea articolului PF Daniel: Părintele Arsenie Papacioc, monah statornic şi duhovnic înţelept

Preafericitul Daniel (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Preafericitul Daniel arată, în mesajul de condoleanţe transmis preacuvioasei Maici Lucia Roşu, stareţa Mănăstirii "Sfânta Maria" din Techirghiol, că a primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul mănăstirii.

"Plecarea sa dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru obştea mănăstirii şi pentru toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit, ierarhi, preoţi şi credincioşi ortodocşi din ţară şi străinătate", a spus PF Daniel în mesajul de condoleanţe.

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc rămâne în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române ca "un monah statornic, un duhovnic înţelept şi un apărător al valorilor ortodoxe în vremuri grele pentru Biserică şi Neamul românesc", a mai spus patriarhul Daniel.

"În aceste momente când sufletul părintelui Arsenie merge în lumina cea neapusă a împărăţiei cerurilor, ne rugăm Domnului Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul său în ceata sfinţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.Veşnică lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru obştea îndoliată a Mănăstirii «Sfânta Maria» - Techirghiol", încheie scrisoarea de condoleanţe patriarhul Daniel.

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, a decedat, marţi, în locaşul în care a slujit timp de 35 de ani.

Arsenie Papacioc va fi înmormântat joi, la Mănăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici