PFR: Peste 690.000 de persoane au tranzitat frontierele României în perioada Paştelui

Peste 690.000 de persoane au tranzitat frontierele României în săptămâna Paştelui, cu doi la sută mai mult decât în perioada similară a anului trecut, traficul transfrontalier desfăşurându-se în condiţii optime, anunţă Poliţia de Frontieră Română (PFR).

Urmărește
8 afișări

În intervalul 20-26 aprilie, peste 690.000 de persoane, din care aproape 600.000 de cetăţeni UE, au traversat graniţele ţării, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al PFR.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost cele de la graniţa din vest. Astfel, frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de peste 273.800 persoane, iar punctele de trecere aeroportuare de către 178.433 persoane.

Traficul cel mai crescut a fost vineri, 22 aprilie, când aproape 140.000 de persoane au tranzitat graniţele României, iar cel mai scăzut a fost în prima zi de Paşti.

Pentru a evita aglomeraţie şi a realiza un control eficient, PFR a luat măsuri de suplimentare a numărului angajaţilor ce desfăşoară activităţi în punctele de trecere şi, de asemenea, în funcţie de situaţie, de creştere a numărului arterelor de control, atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe cel de ieşire.

În această perioadă, aproximativ 3.000 poliţişti de frontieră au desfăşurat, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a frontierei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici