Prima pagină » Social » Hans Klemm, la forumul Trade Winds: Nu este un aliat al SUA mai puternic decât România, în regiune

Hans Klemm, la forumul Trade Winds: Nu este un aliat al SUA mai puternic decât România, în regiune

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat, joi, la forumul economic Trade Winds, că România este cel mai puternic aliat al SUA în regiune, afirmând că pentru a încuraja firmele americane să dezvolte afaceri şi parteneriate, România trebuie să asigure un mediu „transparent, predictibil, stabil.
Hans Klemm, la forumul Trade Winds:  Nu este un aliat al SUA mai puternic decât România, în regiune

„(…) În această parte a lumii nu este un alt aliat mai puternic si un prieten al SUA decât România. Am colaborat foarte bine împreună pentru a aduce pace şi stabilitate în regiune (…) duce o luptă susţinută împotriva corupţiei, terorismului, crimei organizate, traficului de persoane şi droguri şi în domeniul intelligence”, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti Hans Klemm.

Hans Klemm a afirmat că în calitate de ambasador al SUA are trei obiective: să promoveze securitatea în regiune, să susţină consolidarea democraţiei româneşti, unde un rol important îl are susţinerea luptei împotriva corupţiei, pe care preşedintele Donald Trump a salutat-o şi s-a angajat să o susţină în continuare şi promoveze prosperitatea.

Ambaasdorul SUA a spus că încă de la preluarea mandatului său atât preşedintele, cât şi primul ministru l-au încurajat să susţină dezvoltarea dimensiunii economice a parteneriatului dintre România şi SUA.

Oficialul american a precizat decizia de a investi în România aparţine firmelor americane, adăugând că cel mai bun lucru pe care România îl poate face pentru a încuraja firmele din SUA să dezvolte afaceri şi parteneriate este „să asigure un mediu primitor şi pozitiv, transparent şi predictibil, stabil (…)”.