- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PICCJ: Asistenta Cîrstea a ignorat şi sfidat atribuţiile de serviciu; Moartea bebeluşilor a fost violentă
Asistenta Florentina Cîrstea şi-a ignorat şi sfidat atribuţiile de serviciu când a lăsat nesupravegheat în mod nejustificat salonul de la Maternitatea Giuleşti şi a fost într-un alt salon şi la toaletă, moartea bebeluşilor fiind violentă, arată procurorii în cererea de arestare a acesteia.
PICCJ: Asistenta Cîrstea a ignorat şi sfidat atribuţiile de serviciu; Moartea bebeluşilor a fost violentă (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Din actele aflate la dosar rezultă că, la momentul producerii incendiului, la salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi era de serviciu Florentina Cîrstea - asistent medical, care, conform menţiunilor din fişa postului, avea obligaţia supravegherii permanente a nou-născuţilor aflaţi în acel salon, susţin procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă înaintat instanţei..
Coroborând datele rezultate din expertiza informatică realizată la Institutul de Tehnologii Avansate al SRI cu aspectele relatate de către persoanele audiate, procurorii au stabilit că asistenta medicală Cîrstea a lipsit din salon în momentele declanşării şi amplificării incendiului, timp de 12 minute.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
"Astfel, la data de 16 august, la ora 18.24, Florentina Daniela Cîrstea a părăsit salonul de terapie intensivă nou-născuţi şi a intrat în salonul de cezariene, acolo unde se afla martora Daniela Mihăescu. Ulterior, inculpata a ieşit din salonul de cezariene şi a intrat în toaleta situată vizavi. După aproximativ un minut, a ieşit din toaletă şi a revenit în salonul de cezariene, mergând prin uşa comună în salonul de nou-născuţi, unde a discutat cu martora Clemenţa Florea (în acest interval de timp martora Daniela Mihăescu părăsise salonul de cezariene întrucât fusese chemată să asiste la o naştere prin cezariană la etajul 1). În timp ce inculpata discuta cu martora Clemenţa Florea, incendiul a fost constatat de către martora Maria Bulacu, medic rezident, care a sesizat sistemul cu număr unic de urgenţă 112. Ulterior, inculpata, alarmată de ţipetele care se auzeau, a ieşit şi ea pe hol prin uşa salonului de cezariene", se arată în documentul citat.
În 16 august, Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a sesizat din oficiu în legătură cu producerea unui incendiu la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. dr. Panait Sîrbu", în urma căruia au decedat, în salonul de terapie intensivă nou-născuţi de la etajul doi, trei bebeluşi, iar alţi opt au fost transferaţi, având arsuri grave, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Grigore Alexandrescu".
Apoi, în 17 şi 18 august au mai decedat doi nou-născuţi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Grigore Alexandrescu".
Moartea bebeluşilor a fost violentă
Procurorii au reţinut că pe 16 august, în jurul orelor 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie, situat la etajul doi al clădirii unităţii sanitare, a izbucnit un incendiu în urma căruia trei dintre cei unsprezece nou-născuţi aflaţi în salon au decedat, iar ceilalţi opt au suferit vătămări corporale grave - arsuri în proporţie de 50-70 la sută din suprafaţa corporală.
"Moartea nou-născutului de sex feminin (Arcudeanu) născut la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie «Prof. dr. Panait Sîrbu» a fost violentă. Ea a fost cauzată de o insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă unei anoxii-anoxice, în condiţiile unui incendiu intraspitalicesc. Leziunile traumatice constatate la examenul extern (arsuri de gradul I şi II pe circa 25 la sută din suprafaţa corporală) s-au putut produce prin contact cu atmosferă supraîncălzită şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul. Examenul toxicologic - sânge recoltat la autopsie - conţine cinci la sută carboxihemoglobină. Data decesului:16.08.2010. Acest nou-născut, neînregistrat la starea civilă, a fost identificat prin compararea profilului genetic cu profilul genetic al părinţilor, stabilindu-se că părinţii biologici sunt Arcudeanu Mădălina Nicoleta şi Păuna Gheorghe Stelian", se arată în propunerea de arestare preventivă a asistentei,
Moartea nou-născutului de sex masculin (Benga) născut la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. dr. Panait Sîrbu" a fost, de asemenea, violentă.
"Moartea a fost cauzată de o insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă unei anoxii-anoxice, în condiţiile unui incendiu intraspitalicesc. Leziunile traumatice constatate la autopsie la examenul extern al cadavrului (arsuri de gradele I şi II pe circa 25-30 la sută din suprafaţa corporală) s-au putut produce prin contact cu atmosferă supraîncălzită şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul. Sângele recoltat de la cadavru conţine 15 la sută carboxihemoglobină. Acest nou-născut, neînregistrat la starea civilă, a fost identificat prin compararea profilului genetic cu profilul genetic al părinţilor, stabilindu-se că părinţii biologici sunt Benga Marius şi Benga Ileana", au stabilit procurorii.
Aceştia arată că şi moartea nou-născutului cu număr de identificare trei a fost violentă.
"Corelând datele clinice şi paraclinice din foaia de observaţie cu constatările necroptice rezultă că moartea a fost cauzată de un şoc post-combustional survenit în evoluţia unor arsuri termice pe circa 60 la sută din suprafaţa corporală (gradul II şi III) în condiţiile unui incendiu intraspitalicesc cu atmosferă supraîncălzită. În afara arsurilor termice nu s-au constatat alte leziuni traumatice. Decesul datează din 17.08.2010. Acest nou-născut, neînregistrat la starea civilă, a fost identificat prin compararea profilului genetic cu profilul genetic al părinţilor, stabilindu-se că părinţii biologici sunt Florescu Viorel şi Florescu Violeta", se arată în referatul procurorilor.
Moartea nou-născutului (Damian) a fost, de asemenea, violentă, fiind cauzată de o intoxicaţie acută cu fum. Procurorii au stabilit că bebeluşul avea arsuri termice de gradul II şi III pe circa 75 la sută din suprafaţa corporală, "prin expunerea la atmosferă supraîncălzită". În afara arsurilor termice nu s-au constatat alte leziuni traumatice. Decesul a survenit în 16.08.2010.
"Acest nou-născut, neînregistrat la starea civilă, a fost identificat prin compararea profilului genetic cu profilul genetic al părinţilor, stabilindu-se că părinţii biologici sunt Yilmaz Ali Riza şi Damian Mihaela", au stabilit anchetatorii.
Ancheta a relevat că moartea nou-născutului Datcă Ştefan a fost la fel de violentă, decesul producându-se prin şoc post-combustional complicat cu bronhopneumonie, "consecinţa arsurilor termice de grad II şi III pe circa 30 la sută din suprafaţa corporală".
"Leziunile traumatice termice au caracteristicile morfologice ale arsurilor produse prin expunere la aer supraîncălzit, excluzând contactul cu flacăra, nefiind afectată pilozitatea corporală. Între leziunile traumatice şi deces există o legătură directă necondiţionată de cauzalitate. Leziunile pot data din data de 16.08.2010. Decesul a survenit la data de 18.08.2010, după două zile de internare la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu»", arată procurorii.
Potrivit procurorilor, bebeluşii Săndulescu Radu-Marian, Coman Ana, Coman Ştefan şi Bogdan Constantin au fost internaţi cu diagnostic de arsuri prin flacără pe corp, mâini şi picioare, de gradele II şi III% pe 70% din suprafaţa corpului. În cazul celor patru au fost constatate arsuri ale cărilor respiratorii, nou-născuţii fiind în şoc post-combustional.
Nou-născutului Cornean Maria-Daria i s-a stabilit acelaşi diagnostic, cu arsuri de gradele II şi III pe circa 10 la sută din suprafaţa corporală, pe corp, mâini şi picioare, de gradele I şi II pe circa 50 la sută din suprafaţa corporală, acesta având arsuri căi respiratori şi fiind în şoc post-combustional.
"Având în vedere cele expuse mai sus, rezultă că asistenta Florentina Cîrstea nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă copiii aflaţi în salon şi că, părăsind în mod nejustificat salonul, a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor în prima fază a declanşării focului. Consecinţa acestor încălcări a îndatoririlor profesionale a fost una extrem de gravă, având în vedere că au decedat cinci nou-născuţi şi alţi şase au suferit vătămări grave ale integrităţii corporale", se mai arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă.
Citește mai departe:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
Citește mai departe: