- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.07.2013, 21:22)
- Catalina Cocolos
PICCJ: Verificarea procurorilor care fac ancheta la Bolintineanu se poate dispune după soluţionare
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a cerut conducerii Parchetului Capitalei clarificări cu privire la ancheta de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", urmând să se decidă dacă vor fi făcute verificări numai după finalizarea acestui dosar, pentru a nu afecta independenţa procurorilor.
Urmărește
198 afișări
PICCJ: Verificarea procurorilor care fac ancheta la Bolintineanu se poate dispune după soluţionare (Imagine: Gabriel Petrescu/ Mediafax Foto)
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti clarificări cu privire la aspectele prezentate în spaţiul public ca fiind contradictorii, în cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic «Dimitrie Bolintineanu» din Bucureşti", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de PICCJ.
În ceea ce priveşte verificarea modalităţii de efectuare a unor acte de urmărire penală, reprezentanţii Parchetului general susţin, în documentul citat, că nu pot fi efectuate în acest moment verificări pentru că acest demers ar "reprezenta o imixtiune în activitatea procurorilor, de natură a afecta independenţa acestora".
"Numai după adoptarea unei soluţii poate fi analizată oportunitatea efectuării unei verificări", prin procurori anume desemnaţi sau sesizarea Inspecţiei Judiciare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Mai muţi elevi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi, vineri, la Poliţia Capitalei, în cazul de fraudă la bacalaureat, urmând ca audierile, vizându-i pe toţi cei 250 de elevi care au susţinut examenul, să continue sâmbătă şi să fie reluate luni.
Poliţiştii au mers, vineri, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susţinut examenul de bacalaureat la această şcoală, declara purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.
Acesta a spus că poliţiştii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanţă, precizând că elevii vor fi duşi cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiţi şi nu sunt reţinuţi, iar părinţii îşi pot însoţii copiii.
În faţa intrării în curtea Liceului "Bolintineanu" au venit zeci de părinţi care şi-au aşteptat copiii la terminarea ultimei probe scrise din cadrul examenul de bacalaureat.
Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat şi câteva altercaţii între părinţi şi poliţişti.
Bogdan Staicu, procuror-şef la Parchetul Tribunalului Bucureşti, a declarat, vineri, că sunt aproximativ 250 de elevi care trebuie audiaţi ca martori în ancheta privind suspiciuni de fraudă la examenul de Bacalaureat susţinut la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" şi nu s-a renunţat la aceste audieri, dar, pentru că sunt foarte mulţi, a fost făcută o etapizare, mai ales că unii dintre ei urmau să plece în vacanţă sau să înceapă examenele de admitere la facultate.
Staicu a precizat că procurorii şi poliţiştii au mers la liceu pentru a stabili modalitatea în care vom fi audiaţi cei 250 de elevi.
El a mai spus că pentru audiere au fost emise citaţii, nu mandate de aducere. Procurorul a precizat că procedural acest lucru nu este posibil, mandatul de aducere fiind emis doar în cazul în care o persoană citată nu se prezintă.
Pe de altă parte, ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că "Poliţia a lucrat foarte corect".
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe