Echipele de control au verificat 16 unităţi comerciale şi au constatat numeroase nereguli, printre care: produse expirate, materii prime cu stare termică modificată, igienizare necorespunzătoare, agregate frigorifice depreciate şi diferenţe de gramaj între cel afişat şi cel constatat.
În urma controalelor, ANPC a aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale principale şi 8 avertismente. De asemenea, a fost dispusă măsura de oprire definitivă de la comercializare pentru produse în valoare de 6.826 lei.
Pentru şase unităţi comerciale a fost dispusă oprirea temporară a activităţii până la remedierea deficienţelor.
ANPC a semnalat şi probleme la banda rulantă care asigură legătura între Gara de Nord şi metrou, aceasta prezentând „depuneri de excremente şi lipsă de igienizare”. Pentru operatorul care administrează acest echipament au fost cerute documente suplimentare.
În cadrul controalelor au fost verificate 16 unități, iar principalele deficiențe constatate au fost:
- lipsă autorizație de funcționare
- materii prime cu stare termică modificată
- produse cu dată limită de consum depașită
- igienizare necorespunzătoare/elemente depreciate grupuri sanitare
- nerespectare proximitate produs de origine animală față de produse lemnoase
- lipsă elemente de identificare și caraterizare pentru produsele folosite la prepararea băuturilor
agregate frigorifice depreciate cu depuneri grosiere de gheață
- recipiente pentru colectarea deșeurilor reziduale fără protecție sanitară
- deficiențe în lista meniu privind implementarea OP ANPC 201/2022
- lipsă afișare preț
- nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor calde
- lipsă elemente de identificare și caraterizare pentru produse în vederea stabilirii valabilității
igienizare necorespunzătoare, depuneri grosiere de grăsime/ praf pe ustensile/paviment
lipsă verificare metrologică
- agregate frigorifice cu elemente de etanșare a părților fixe și mobile neigienizate
diferențe de gramaj între cel afișat la locul de comercializare și cel ca urmare a verificărilor efectuate
- depozitarea necorespunzătoare în agregatul frigorific raportat la natura produselor
nerespectare orar de funcționare
- banda rulantă care deservea accesul din Gara de Nord spre metrou, prezenta depuneri de excremente și lipsă de igienizare
- grupuri sanitare neigienizate