Piedone le-a transmis cetăţenilor şi firmelor din Sectorul 5 somaţii prin care le reaminteşte care sunt obligaţiile lor pe timp de iarnă

Publicat: 11 01. 2021, 15:19
Actualizat: 11 01. 2021, 15:21

„Din dispoziţia Primarului Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, Poliţia Locală Sector 5 a transmis somaţii către persoanele fizice şi juridice prin care se reaminteşte că acestea au obligaţia ca pe timp de iarnă să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului sau construcţiei, să cureţe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firme, curţilor şi terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale. În cazul imobilelor în care la parter funcţionează societăţi comerciale, magazine sau prestatori de servicii, obligaţiile menţionate revin acestor unităţi pe timpul funcţionării acestora”, transmite Primăria Sectorului 5.

Primăria Sectorului 5 reaminteşte că nerespectarea prevederilor constituie contravenţie şi se sancţionează conform HCGMB nr. 120/2010 privind aprobarea normelor de salubritate şi igienizare ale municipiului Bucureşti, astfel:

  • pentru persoanele fizice cu amendă contravenţională de la 200 lei la 500 lei;
  • pentru persoanele juridice cu amendă contravenţională de la 500 lei la 2.000 lei.

„Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu face apel la spiritul civic al cetăţenilor din sector şi a transmis că Poliţia Locală nu va aplica sancţiuni la prima abatere, ci va da avertismente. În cazul în care persoanele fizice şi juridice nu vor respecta normele mai sus menţionate nici după avertisment, se va recurge la amenzi”, precizează comunicatul.