Pilotul a fost vinovat în cazul accidentului aviatic de la Şiria

Publicat: 28 04. 2009, 14:27
Actualizat: 06 11. 2012, 09:19

Anchetatorii afirmă că pilotul aparatului a fost neatent în timpul operaţiunilor de aterizare pe câmpul de la marginea localităţii şi a agăţat fierele de înaltă tensiune de lângă calea ferată, avionul prăbuşindu-se.

"Contrar celor vehiculate la vremea respectivă, motorul avionului nu s-a oprit şi nu se efectua o aterizare forţată în momentul accidentului. Din probele culese la dosar rezultă vina pilotului, care nu a fost atent la aterizare şi a agăţat liniile de înaltă tensiune. Acesta a avut un deficit de vizibilitate din cauza soarelui care se afla la momentul apusului", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Marinel Chevereşan, membru al comisiei de anchetă.

Conform sursei citate, ancheta nu a fost finalizată, aceasta fiind condusă de Inspectoratul Aeronauitc de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, iar concluziile sunt preliminarii.

"Ancheta în astfel de cazuri durează între şase luni şi un an", a precizat Chevereşan.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în 5 aprilie, în localitatea arădeană Şiria, de la mică înălţime. În avion se afla doar pilotul, care a fost rănit uşor.