Pilotul avionului uşor prăbuşit în lacul Colibiţa a murit

Publicat: 28 08. 2022, 12:30
Actualizat: 28 08. 2022, 12:56

This browser does not support the video element.

UPDATE 12:54 Pasagerul german prezintă un uşor atac de panică şi va fi evacuat la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale. Este stabil hemodinamic şi respirator, prezintă uşoare excoriaţii. 

Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, pilotul avionului, un bărbat de 65 de ani, a murit.

„Pilotul în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost scos din epava avionul inconştient, in stop cardiorespirator, de către unele persoane aflate pe lac cu ambarcaţiuni. Un pompier paramedic, aflat în timpul liber pe lac, a început aplicarea protocolului de resuscitare la câteva minute după producerea accidentului aviatic, până la sosirea primelor echipaje de intervenţie. Bărbatul a răspuns manevrelor aplicate de colegul nostru, în prima faza, continuate de echipajele ISU Bistriţa-Năsăud, dar a reintrat în stop cardiorespirator, în patru rânduri. Din păcate, după mai bine de 100 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor aplicate, echipajele medicale fiind nevoie să îi declare decesul la locul solicitării”, a spus Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud.

Pasagerul, un cetăţean german, în vârstă de 45 de ani a ieşit singur din aeronava.

„Este conştient şi stabil, prezenta uşoare leziuni ce nu implica transportul la spital. A fost evaluat de către echipajele si refuză transportul la spital”, a mai spus Rus.

Un avion uşor cu două persoane la bord a căzut duminică în lacul Colibiţa din judeţul Bistriţa-Năsăud.