Potrivit Prefecturii Braşov, bărbatul de 31 de ani a prezentat o reacţie adversă de tip şoc anafilactic, manifestată prin leşin, paloare tegumentară şi hipotensiune. Reacţia a apărut la 5 minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-Biontech.
Vaccinarea s-a efectuat în Centrul de la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Braşov.
„În istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice şi nici istoric alergic”, au transmis reprezentanţii Prefecturii.
A fost solicitată intervenţia echipei de resuscitare din serviciul UPU, iar bărbatul a fost stabilizat şi ulterior supravegheat în Unitatea de Primiri Urgente a spitalulului. Spre seară, acesta a plecat acasă.
Potrivit Prefecturii Braşov, numărul cazurilor totale de reacţii adverse post-vaccinale raportate în judeţ este de 119, dintre care două severe.