Pilotul Doru Davidovici. Ziua fatidică. Un alt MIG-21 s-a prăbuşit pe 20 aprilie

20 aprilie 1989, o zi tristă pentru pilotajul din România. Doru Davidovici a avut ultimul zbor.
Locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici (n. 6 iulie 1945—d. 20 aprilie 1989) a fost un aviator şi scriitor român.
Davidovici a fost pilot, scriitor şi pasionat de paleoastronautică.

2529 afișări

Imaginea articolului Pilotul Doru Davidovici. Ziua fatidică. Un alt MIG-21 s-a prăbuşit pe 20 aprilie

Doru Davidovici FOTO/Facebook grup „Doru Davidovici”

Doru Davidovici a fost absolvent al Şcolii Superioare de Ofiţeri Activi de Aviaţie în anul 1967 cu gradul de locotenent şi al Academiei Militare în perioada 1977-1979.

Pilot, comandant de patrulă şi de escadrilă în Regimentul 86 Aviaţie vânătoare, inspector pentru aviaţia de vânătoare în Comandamentul Aviaţiei Militare între1981-1986.

„Se vorbeşte mult despre ei, mai ales atunci când pleacă dintre noi şi nu ne mai pot auzi. Atunci când laudele, titlurile de eroi şi gradele nu mai au nicio valoare pentru ei. Dar cât de mult se ştie cu adevărat despre viaţa unui pilot de luptă (de vânătoare, în termeni clasici)? Ştiu câte ceva cei care l-au citit pe Doru Davidovici şi pe Dumitru Berbunschi (Foozy), cei care au văzut filmele realizate în unităţile de aviaţie, mai ştiu familiile...Dar singurii care ştiu cu adevărat ce înseamnă viaţa de pilot militar în România sunt foarte puţini!”, scria cum câţiva ani (Generalul (r) Ştefan Dănilă, fost pilot de supersonice şi avioane de transport a fost şeful Statului Major General al Armatei României).

În după-amiaza zilei de 20 aprilie 1989, Doru Davidovici a zburat pentru ultima oară. În al şaselea zbor din acea zi, avionul MIG-21, pilotat de Davidovici împreună cu elevul său, locotenentul major Dumitru Petra, s-a prăbuşit de la 1.000 de metri, din motive necunoscute, la revenirea dintr-un zbor de antrenament.

Operele lui Doru Davidovici:

Aripi de argint (1983), Caii de la Voroneţ (1973), Celula de alarmă (1979), Culoarea cerului (1981), Dezminţire la Mit (postum, 1991), Insula nevăzută, Intrarea actorilor (1977), Lumi galactice (1986), Colegii mei din neştiut (ediţia a II-a), Ridică-te şi mergi (1991), Ultima aventură a lui Nat Pinkerton (1975), V de la Victorie, Zeiţa de oricalc (1977).

Material filmat şi pus la dispoziţie de domnul Bălăşoiu Doru, cineast amator din Caransebeş.

Doru Davidovici, „vulturul de argint”

Era un nonconformist, chiar şi atunci când părea că se încadrează în cele mai stricte rigori militare. Doru a fost un zburător de clasă, care şi-a trecut o bună parte din timp în MIG-urile lui 21. Eu aş mai spune că Doru a fost un om de excepţie, care a simţit şi a căutat să pătrundă cu imaginaţia şi puterea de analiză a unui profesionist, fenomene şi întâmplări destul de rar întâlnite şi, oricum, greu de imaginat… “ (Dumitru-Dorin Prunariu).

„Doru nu poate fi definit în câteva rânduri înghesuite în câteva pagini... Ar fi, cel puţin o impietate. Despre Doru, fiecare dintre cei care i-au fost prieteni pot scrie romane... Fiecare plasându-l într-un univers aparte; al lor. Doru, însă, era pilot, pilot de vânătoare. [...] Liantul prieteniei noastre era mai presus de orice -- patima lui pentru zbor, admiraţia împinsă până la fanatism pentru avion, pentru MIG - 21 în special şi mândria de a fi pilot de vânătoare.

[...] Credincios, tot până la fanatism Regimentului din inima Bărăganului, a gândit la o emblemă a unităii lor, pe care s-o pictăm pe avioane. Vulturul de argint a primit atunci, drept spadă, o rachetă, cu cealaltă gheară strângând cu străşnicie cocarda tricoloră. Drept simbol al întinderilor peste care împărăţeau, vulturul ţinea în cioc o gingaşă floare de salcâm... Cam aşa ar fi trebuit să arate blazonul zburătorilor din capitala Bărăganului. Ce fericit a fost văzând schiţele! Nu a trăit şi fericirea de a-l vedea pictat pe avioane. Nu i s-a permis o asemenea “erezie”. Pentru noi doi, însă, şi pentru câţiva dintre tinerii lui camarazi, floarea de salcâm devenise un simbol. Semnul heraldic. «Au înflorit salcâmii, Ioane!» - repeta Doru invitaţa în fiecare primăvară. N-am ajuns niciodată la acea sărbătoare. În 1989, n-a mai avut cine să mă invite.” (Ion Ţarălungă - din cuvântul său în „Dezminţire la mit” şi citat de Violeta Ionescu -„Un pilot subtil”)/

„Doru era o piatră dură dar la limita incandescenţei. Pe cât era de pregătit să lupte cu natura sau cu un inamic militar, pe atât era de sensibil, fragil şi vulnerabil în faţa nedreptăţilor vieţii. După zbor noi treceam la cele pământeşti. El „rămânea” însă în „nava” zburătoare călătorind cu gândul, imaginaţia şi visul înspre şi în alte lumi, pe care le condensa, pentru noi, în pagini de carte în care chiar el spunea că „încearcă să povestească ce nu e de povestit, să arate ce nu e de arătat, să explice ce nu e de explicat -- cum trăim, cum înţelegem să trăim, de ce suntem aşa cum suntem, de ce ardem şi ne dăruim în cabinele avioanelor noastre de vânătoare.” (Ştefan Voian - „Aviaţia” nr.22/2000).

„Cred că fiecare păstrează în suflet file dintr-o bibliotecă aparte, plină de nostalgie: cea a adolescenţei, anotimpul de graţie al căutării eului, al idealului demn de urmat, al Eroului… Mi-e teamă că pentru mine borna kilometrul-zero poartă numele lui Doru Davidovici, pilotul literat despre care se spunea că zbura cu MIG-ul său pe sub podul de la Cernavodă, ofiţerul de aviaţie care-şi purta „aripile de argint“ pe umeri pendulând între celula de alarmă şi coala albă de hârtie, introvertit şi tăcut în viaţa de toate zilele pentru a-şi dezlănţui imaginaţia şi setea de aer în scris… Neglijat de confraţii „literaţi“, poate din cauza conglomeratului de termeni tehnici, D.D. n-a apucat să fie considerat „scriitor în toată regula“. Cea Albastră l-a chemat mult prea devreme, într-o zi de prier (20 aprilie 1989), înainte de a împlini 44 de ani, proiectându-l pentru totdeauna dincolo de orizont... ” (Elisabeta Györfi-Deák - „Dincolo de orizont”).

„Lucid si ironic, deseori chiar complicat, uneori sentimental, deopotriva crispat si încrâncenat Doru Davidovici s-a consumat în cărţile lui ca într-un zbor de luptă pornit sub zodia izbânzii, fără calcul şi zgârcenie s-a cheltuit cu acea generozitate specifică piloţilor de vânătoare. Ne-a învăţat lucrul acela rar care înseamnă trăirea zborului până la contopire, autentic, direct, cu un fel de frenezie sălbatică. El ne-a convins simplu şi direct că omul este o fiinţă deosebit de calificată pentru a trece glorios prin lume...” (Dumitru Berbunschi - „Zborul, un mod de viaţă”).

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria social

„În literatura română nu prea vei găsi un bun roman contemporan al dragostei adolescentine. A trebuit, culmea, să-l scrie un aviator. Intrarea actorilor este una dintre cele mai bune realizări de acest gen, dacă nu cea mai bună.” (Horaţiu Damian - „Un Saint Exupéry supersonic”).

FOTO Facebook/Grup „Doru Davidovici”.

„Îmi făcusem tura după ciuperci prin partea Cumpătului, am trecut pe la Alexei, nu era acasă, îmi continui drumul, mai fac o curbă şi am marea bucurie de a mă întâlni cu familia Davidovici care venise la Sinaia, erau toţi patru, cu veselia lor normală, sănătoasă, ceva de echipă perfectă, mândri de automobilul lor decapotat, cu alură militară, pe care lau prezentat a fi ''Faetonul'' – un ARO-10.

Era o vreme superbă, întreg abruptul prahovean al Bucegilor era într-o claritate de zile mari. Am stat cu ei acolo la iarbă verde, din nou la povestioare, ochii sunt îndreptaţi către munte dar eu rămânem în continuare fascinat de frumuşica maşină cu nume de epocă. O vreme am pizmuit acest Faeton care revenea în relatările lor cu o frecvenţă de invidiat, mare parte din chestiunile importante se săvârşeau cu şi în preajma acestuia. El ia dus pe un grind depărtat de zarva umană, loc în care s-a născut o poveste minunată între ei şi o pasăre mare de apă, cumva găsită rănită şi îngrjită de Ştef, Pisica şi tatăl lor, ceva ca o taină...

După fiecare drum făcut cu faimosul car urmau poveşti în care se completau unii pe alţii, cu vervă, era o mare plăcere să-i asculţi. I-am mai văzut pe cei patru Davidovici laolaltă de multe ori, însă imaginea de atunci când erau în Cumpătu a rămas cea care-mi revine cel mai frecvent în memorie, ceva ce poate fi ''portret de familie în faeton''. (Mihail Sârbu - „Preţul zăpezii”).

„Un scriitor nu moare, niciodată. Ne părăseşte doar. Luaţi volumul V de la victorie sau Ridică-te şi mergi, sau Dezminţire la mit, sau... sau pe care îl aveţi, îl doriţi, vă îndeamnă. Recitiţi, chiar la întâmplare, câteva pagini... vă vorbeşte un mort sau un om viu, extrem de apropiat, alături de voi aflat chiar? Nu îl percepeţi, simţiţi altfel pe Doru Davidovici? Nu simţiţi marea putere de viaţă, prezenţa, nu-i vedeţi reţinutul zâmbet, plin de simpatie pentru voi şi înţelegere?”(Cornel Marandiuc - „Şi aterizăm cuminţi cu Soarele în faţă”).

20 aprilie 2021, un alt avion MIG-21 se prăbuşeşte, dar din fericire, pilotul a supravieţuit.

CITEŞTE ŞI:

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: doru davidovici,; pilot,; mig 21,; avion prabusit,; mig 21 prabusit

Citește pe alephnews.ro: LIVE UPDATE. Primele țări care intră în 2025. În Australia, peste 1 milion de persoane s-au adunat în portul Sydney pentru focul de artificii

Citește pe www.zf.ro: Final de an de coşmar: Una dintre cele mai cunoscute firme româneşti dă afară 40% din angajaţi

Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii

Citește și: Seria neagră a aeronavelor MiG care s-au prăbuşit în România. Accidentul aviatic de la Dedrad, Mureş, este al 25-lea, după 1990

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.