În iulie urmează înregistrarea denumirii „Pită de Pecica” în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate „Pită de Pecica” (IGP), potrivit hotărârii Comisiei Europene.
„Este o realizare unică în judeţul Arad şi extrem de rară şi la nivel naţional! Felicit echipa care a lucrat la acest proiect, în primul rând pe sufletista doamnă Marinela Petran, directorul GAL Pecica şi vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală. Felicit si brutarii din Pecica pentru că duc mai departe tradiţia pâinii pe vatră, dar şi administraţia pecicană, fiindcă a crezut în acest proiect. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, că pecican, sunt mândru de această realizare!”, a declarat Iustin Cionca.
Cererea de înregistrare a denumirii „Pită de Pecica”, depusă de România, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Pita de Pecica este unul dintre cele mai puternice branduri gastronomice româneşti.
La Pecica a fost construit şi un Muzeu al Pitei, unde este pusă în valoare această tradiţie seculară de coacere a pâinii de casă.