- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Piteşti: Trei persoane rănite şi zece apartamente avariate în urma unei explozii
Trei persoane au fost rănite şi zece apartamente au fost avariate în Piteşti, vineri seară, în urma unei explozii, care nu a fost urmată de incendiu.
Patru persoane au fost rănite după ce două apartamente din Piteşti au sărit în aer
Zece apartamente din blocul din Piteşti în care vineri seară a avut loc o explozie soldată cu rănirea unor persoane au fost avariate, cioburile provenite de la ferestrele sparte în urma deflagraţiei avariind şi aproximativ zece maşini.
Potrivit primelor evaluări ale pompierilor militari, au fost avariate, în proporţii diferite, zece apartamente din blocul J9, iar din cauza exploziei cioburile de la ferestre au căzut în stradă şi au avariat aproximativ zece maşini, cele mai multe aflate în trafic, pe strada Craiovei, din municipiul Piteşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
"Deflagraţia a avut loc la un apartament de la etajul al patrulea al blocului J9. Uşa de la intrarea în bloc a fost distrusă de suflul exploziei. Au fost avariate, la o primă evaluare, patru apartamente la etajul al patrulea, alte patru la etajul al treilea şi două la etajul al doilea. Geamurile, uşile, mobila sunt distruse în proporţie mai mare la apartamentele de la etajul al patrulea, unde a avut loc deflagraţia, dar şi celelalte, de la etajele inferioare, au suferit stricăciuni", a declarat sublocotenentul Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, iniţial au fost raportaţi prin Serviciul Unic de Urgenţă patru răniţi, între care doi grav, dar la spital au ajuns trei răniţi, două femei şi un băieţel în vârstă de şase ani.
Una dintre femei, cea aflată în apartamentul în care a avut loc deflagraţia, este rănită mai grav, suferind traumatisme la cap şi arsuri, iar copilul ei, în vârstă de şase ani, aflat şi el în locuinţă în momentul exploziei, precum şi o altă femeie care urca pe scările blocului când s-a produs deflagraţia, au leziuni şi arsuri mai uşoare.
Angajaţii Serviciului de Salubritate al Primăriei Piteşti lucrează, în acest moment, pentru înlocuirea uşilor şi geamurilor distruse în urma deflagraţiei şi pentru alte reparaţii, în special în zona celor patru apartamente de la ultimul etaj, unde a avut loc explozia, aceste locuinţe fiind cele mai afectate.
"Structura de rezistenţă a blocului nu este afectată, este o certitudine. Din primele cercetări ale specialiştilor rezultă că a fost o acumulare de gaz în bucătăria apartamentului unde a avut loc explozia, iar în momentul în care proprietara a aprins lumina s-a auzit bubuitura. Am pus pază la bloc şi se va lucra toată noaptea pentru reparaţii la cele zece apartamente avariate", a declarat Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti.
Potrivit sursei citate, proprietaral apartamentului ar fi montat recent un aragaz nou, iar acumularea de gaze din bucătărie este posibil să fi provenit de la montarea necorespunzătoare a acestuia.
La ora transmiterii ştirii, femeia rănită mai grav este în sala de operaţii a Spitalului Judeţean de urgenţă Piteşti, iar medicii urmează să stabilească, în funcţie de gravitatea leziunilor suferite, dacă o vor transfera la un spital din Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO