UPDATE ORA 17:45 Suspectul este un cetăţean israelian în vârstă de 29 de ani, cunoscut atât de autorităţile din Israel, cât şi de cele din România, precizează sursele citate.
Două femei, agresate de un necunoscut, cu un cuţit, în Capitală. Bărbatul a fost prins de poliţişti
Două femei au fost agresate, luni, de un necunoscut, cu un obiect tăietor, incidentul având loc într-o zonă centrală a Capitalei, bărbatul fiind repede prins de oamenii legii şi dus la audieri, anunţă Poliţia Municipiului Bucureşti.
„Astăzi, în jurul orei 12.10, prin apel apel 112, Secţia 14 Poliţie a fost sesizată, că în zona Bulevardului Tineretului, două femei au fost agresate de către un necunoscut, cu un obiect tăietor, fără a avea anterior vreo discuţie cu acesta”, conform sursei citate.
La faţa locului au ajuns de urgenţă poliţişti din cadrul secţiei, care l-au imobilizat pe bărbat şi l-au dus la sediul subunităţii.
Ambele femei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, precizează Poliţia Capitalei.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa la omor.