Plângere penală a unor profesori împotriva ISJ Arad şi a MECTS din cauza neplăţii salariilor
Profesorii unei şcoli din Arad au anunţat, luni, că au făcut plângere penală împotriva responsabililor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad şi ai Ministerului Educaţiei, după ce aceştia nu şi-au primit salariile pe luna ianuarie pe motiv că statele de plată nu au fost aprobate.
Profesorii Şcolii Generale nr. 5 din Arad, membri ai Sindicatului Democratic din Învăţământ (SDI), s-au întâlnit, luni, pentru a semna o plângere penală împotriva autorităţilor locale şi centrale din educaţie, afirmând că acestea sunt responsabile pentru că angajaţii unităţii nu şi-au primit salariile pe luna ianuarie, întârzierea fiind de două săptămâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele SDI Arad, Dănuţ Ieneşescu, a spus că plângerea penală a fost semnată de 40 de profesori ai şcolii şi că va fi depusă, marţi dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Conform sursei citate, angajaţii Şcolii Generale nr. 5 din Arad nu şi-au primit salariile aferente lunii ianuarie pentru că responsabilii ISJ Arad au refuzat să aprobe statele de plată.
Ieneşescu a precizat că statele de plată cuprindeau şi drepturi salariale câştigate în instanţe, în ultimii ani, de profesorii şcolii, care nu mai sunt plătite din ianuarie 2011 pentru că statele de plată trebuie aprobate şi de ISJ, în urma unei dispoziţii a Ministerului Educaţiei.
"Plângerea penală este pentru abuz în serviciu şi este împotriva responsabililor ISJ, pentru că au refuzat să avizeze statele de plată, dar şi împotriva celor de la Ministerul Educaţiei, care au elaborat acele adrese către toate inspectoratele şcolare, prin care aceste instituţii devin responsabile cu aprobarea statelor de plată. Este o situaţie ilegală pentru că inspectoratele nu au calitate de angajator sau de ordonator de credite", a declarat preşedintele SDI Arad.
El a adăugat că alte opt şcoli din judeţ sunt în situaţia de a nu le fi aprobate statele de plată a salariilor aferente lunii ianuarie.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, şeful ISJ Arad, Mirela Aldescu, nu a dorit să comenteze demersul profesorilor, afirmând că instituţia va formula ulterior o poziţie, prin intermediul purtătorului de cuvânt.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO