Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut de o femeie de cetăţenie belgiană, care a spus că face parte dintr-un grup de 34 de cercetaşi din Belgia, care s-au rătăcit pe dealuri, în zona localităţii Covăsînt, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ea a precizat că jumătate din membrii grupului sunt copii şi că joi seară s-au pierdut pe traseu, într-o pădure, şi nu au mai reuşit să ajungă la drumul principal.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţului Arad, Ovidiu Liber, zeci de jandarmi şi poliţişti au pornit în căutarea celor 34 de cercetaşi.
„Grupul a fost localizat pe baza informaţiilor oferite prin telefon, iar forţele de ordine se îndreaptă spre zona indicată pentru recuperarea celor implicaţi”, a declarat Ovidiu Liber.
Conform sursei citate, se speră că membrii grupului vor fi recuperaţi în jurul orei 01.00.