- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ploaie, ninsoare şi vânt în toată ţara, de sâmbătă până duminică dimineaţă
Meteorologii atenţionează că, începând de sâmbătă dimineaţă şi până duminică dimineaţă, va ploua şi va ninge în toate judeţele ţării, cantităţile de apă vor depăşi 15 litri pe metrul pătrat, iar vântul va sufla cu viteze ce vor depăşi la rafală 90 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
Ploaie, ninsoare şi vânt în toată ţara, de sâmbătă până duminică dimineaţă (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax foto)
Potrivit informării transmise, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 8.00, până duminică, ora 8.00, în regiunile intracarpatice vor fi precipitaţii mixte, iar la munte va ninge.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15 litri pe metrul pătrat şi izolat 20 de litri pe metrul pătrat, îndeosebi în zona montană.
"Vântul va avea intensificări locale, mai ales în Câmpia de Vest, Moldova şi Dobrogea, iar la munte va sufla tare, cu viteze ce vor depăşi la rafală 90 de km/h, viscolind temporar ninsoarea", se mai arată în informarea ANM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.