Ploieşti: Două persoane, reţinute pentru o evaziune fiscală de 3,7 milioane de lei
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, joi, de Poliţia Prahova, ofiţerii de investigare a fraudelor au dispus, miercuri, reţinerea pe bază de ordonanţă a două persoane sub acuzaţia de evaziune fiscală, valoarea prejudiciului adus bugetului de stat fiind de 3.737.777 lei.
Conform sursei citate, în perioada 2009 – 2010 cele două persoane au achiziţionat, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, grâu din România şi din ţări ale Uniunii Europene, respectiv Ungaria şi Slovacia, pe care le-au vândut ulterior în România, fără a înregistra operaţiunile în contabilitatea firmelor prin care s-au făcut tranzacţiile.
De asemenea, folosind borderouri de achiziţie false, cei doi au ridicat suma de 10.500.000 de euro de la mai multe bănci unde firmele pe care le administrau aveau conturi deschise.
Anchetatorii au identificat mai multe bunuri mobile şi imobile deţinute de cei doi suspecţi, urmând a dispune sechestru asupra acestora pentru recuperarea prejudiciului.