Concursuri pe post anulate la UMF Târgu Mureş pentru că nu s-a înscris niciun candidat

Publicat: 18 09. 2012, 17:15
Actualizat: 01 04. 2020, 09:31

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a scos la concurs doar 36 din cele 43 de posturi didactice aprobate de minister şi publicate în Monitorul Oficial în luna iulie, iar la concursurile pe post desfăşurate în această săptămână concurenţa este mică, în majoritatea cazurilor existând un singur candidat pentru un post.

Rectorul UMF Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat, marţi, că o parte din concursurile pentru posturile didactice au fost anulate, dat fiind că nu s-a înscris niciun candidat.

„La unele dintre discipline nu am avut candidaţi. Spre exemplu, la Chirurgie, unde linia maghiară spunea că nu am scos posturi la concurs, am avut două posturi de asistent şi trei de şef de lucrări şi s-a înscris un singur candidat pentru şef de lucrări. Aceasta e situaţia cea mai gravă, mai sunt şi alte discipline. Ca urmare, am anulat concursurile pentru posturile respective”, a spus Azamfirei.

Rectorul a adăugat că, pe de altă parte, se bucură că în urma concursurilor din această săptămână vor fi ocupate posturi deficitare la universitate, mai ales cele de la catedrele de Anestezie-Terapie Intensivă, Infecţioase, Medicină Dentară, Farmacie, Educaţie fizică şi sport.

El a explicat concurenţa slabă prin salariul oferit de universitate, destul de neatractiv în comparaţie cu cele de pe piaţă.

„Salariile noastre sunt mici. Salariul de încadrare al unui asistent debutant este de 1.000-1.400 de lei. Vă daţi seama, dacă are doctoratul luat, cum se cere pentru aceste posturi, salariul oferit de noi e mic într-adevăr, în comparaţie cu cel oferit pe piaţă unui absolvent de Medicină sau Farmacie”, a spus Azamfirei.

Potrivit sursei citate, în urma concursurilor pe post din această săptămână, gradul de ocupare a posturilor la UMF Târgu Mureş „va mai creşte un pic”, acesta fiind situuat la 70 la sută, limita minimă impusă de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) – .